4 alimente care nu trebuie să-ţi lipsească din meniul zilnic

1 2 jpg jpeg

Usturoiul

Bogat în vitamine (B1, B6, C), calciu, potasiu, cupru, mangan şi seleniu, usturoiul este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate alimente care te ajută să ai o sănătate de fier. Folosit în preparate pentru aroma sa deosebită, usturoiul te ajută la combaterea răcealii şi infecţiilor bacteriene, la curăţarea aparatului digestiv şi la îmbunătaţirea circulaţiei sangvine.

Afinele

Sunt deosebit de sănătoase graţie conţinutului bogat de antioxidanţi şi fitochimicale – care contribuie la menţinerea funcţiilor creierului şi la îmbunătăţirea memoriei. Totodată, te ajută să ai o siluetă armonioasă, de aceea le poţi consuma ca o gustare ori de câte ori simţi nevoia de dulce, deoarece conţin puţine calorii.

Ouăle

Atât albuşul, cât şi gălbenuşul sunt foarte sănătoase datorită aportului de proteine adus organismului. Cu toate acestea, nutriţioniştii îţi recomandă să le consumi cu moderaţie. Dacă îţi doreşti să pierzi în greutate, este recomandat să mănânci doar albuşurile, deoarece aceastea conţin mai puţine grăsimi şi colesterol.

Algele

În multe colţuri ale lumii, algele sunt incluse în categoria alimentelor pe care trebuie să le consumi, datorită calităţilor sale nutriţionale. Conţin calciu, fier, magneziu şi mangan în cantităţi mari, acestea nefiind uşor de găsit la alte tipuri de legume sau fructe. Algele au, de asemenea, un conţinut ridicat de antioxidanţi, de aceea sunt recomandate pentru reducerea inflamaţiilor sau pentru întărirea imunităţii.