Nu poţi renunţa la obiectele vechi din casă? Iată ce înseamnă, potrivit psihologilor!
Obiectele vechi la care nu poţi renunţa pot ascunde o nevoie psihologică
Atașamentul față de obiecte depășește adesea simplele nevoi materiale și atinge mecanisme psihologice profunde.
O bicicletă de exerciții veche folosită ca suport pentru haine, cutiile cu desene ale copiilor sau un ceainic ciobit găsit la un târg de vechituri: cu toții avem suvenire și obiecte pe care le păstrăm „pentru orice eventualitate”, dar care ne aglomerează dulapurile şi casa.
De ce este atât de greu să ne despărțim de ele? „Cu toții suntem mai mult sau mai puțin atașați de obiecte. Sunt impregnate de istoria noastră, au o anumită semnificație și uneori sunt legate de o identitate, de o amintire”, explică terapeuta Florine Nottet pentru Journal des Femmes.
Atașamentul față de bunurile materiale este înrădăcinat în mecanisme psihologice profunde. În spatele unui obiect păstrat se află adesea o încercare de reparare emoțională sau o proiecție a propriei persoane. „Cauzele pot fi emoționale: umplerea unui gol, satisfacerea unei nevoi emoționale, legate de o traumă, de exemplu, sau de un sentiment de lipsă”, analizează experta.
„Uneori, păstrăm obiecte pentru că acestea înseamnă ceva despre noi.” Este, de asemenea, o reflectare a ambițiilor noastre trecute sau a speranțelor noastre de schimbare: „Păstrăm obiectele pentru ceea ce credeam că vom face cu ele sau pentru ceea ce am vrea să facem cu ele”, de exemplu prin haine prea mici păstrate în „speranța de a-și regăsi mărimea”.
Poate fi vorba de o tulburare
Greutatea de a renunţa la obiectele vechi poate fi semn de tulburare de acumulare compulsivă, cunoscută și sub numele de sindromul Diogene (silogomanie). Aceasta se caracterizează prin dificultatea unei persoane de a se despărți de obiectele care se acumulează până la punctul de a-i face viața de zi cu zi insuportabilă. Sunt semne de avertizare dacă acumularea generează conflicte sau greutatea de a menţine curăţenia și ordinea din cauza faptului că locuința este atât de plină.
Semnul de avertizare suprem rămâne răspunsul emoțional: „Dacă persoana se simte vinovată sau experimentează anxietate atunci când se discută despre asta, este problematic”, afirmă terapeuta Florine Nottet.
Ce se poate face
Este bine să luăm în considerare adevărata funcție a bunurilor noastre: „Ce scop îndeplinește acest lucru în viața mea?”, „Îmi aduce sentimente pozitive sau negative?”.
Pentru a evita efectele dezordinii care induc anxietate, Florine Nottet recomandă „cultivarea unui echilibru” cu reguli simple: să vă permiteți un număr limitat de suvenire sau să decideți că „Dacă nu l-am purtat timp de un an, îl voi dona sau îl voi vinde”.
Foto: Shutterstock
