„Laptele" de soia, sănătos sau nu?
În post, laptele vegetal, cum este cel de soia, poate fi un bun înlocuitor al celui de vacă. Pentru a beneficia de beneficiile pentru sănătate, este important să ţinem cont de sfaturile nutriţioniştilor.
Se numeşte lapte vegetal pentru că are consistenţa şi culoarea unui lapte de origine animală, dar are în componenţă apă şi ingrediente vegetale: soia, orez, ovăz, migdale, cocos, susan. Conţinutul bogat în vitamine, minerale şi proteine valoroase face ca lactatele vegetale să fie preferate de tot mai mulţi, din diverse motive: ţin post, sunt vegetarieni, au intoleranţă la lactoză sau au colesterolul „rău“ crescut. Cel mai bogat în proteine este laptele de soia. Acestă băutură ajută şi la: 1. scăderea tensiunii arteriale; 2. oprirea dezvoltării celulelor canceroase (în special la sân şi la prostată); 3. prevenirea osteoporozei; 4. reducerea simptomelor menopauzei (soia conţine fitoestrogeni, substanţe care se comportă precum estrogenii, hormonii feminini); 5. întărirea sistemului imunitar; 6. reglarea glicemiei.
SFAT: Evită soia modificată genetic. Când cumperi un lapte vegetal, evită produsele făcute cu soia modificată genetic. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că poţi cumpăra produse din soia nemodificată genetic dacă pe etichete sunt menţionate cuvintele „bio“ sau „eco“.
Dr. Corina Zugravu
„Avantajul major al laptelui vegetal este că nu are nici grăsimi saturate multe, nici colesterol şi ar fi ideal să-l consumăm pe cel cu adaos de calciu şi vitaminele B12 şi D, pentru că deşi i se spune lapte, nu are substanţele nutritive din cel de origine animală. Problema cea mai mare, după mine, este că laptele de soia din comerţ are zahăr adăugat, aşa că nu trebuie băute mai mult de 2 căni pe zi“.