Cum te machiezi în funcţie de forma ochilor

2 machiaj jpg jpeg

Pentru o privire pătrunzătoare, fardează-ţi ochii ţinând cont forma lor. Aşa vei îndrepta eventualele defecte şi-ţi vei scoate în evidenţă trăsăturile.

Înainte să te fardezi, foloseşte primer. Produsul măreşte aderenţa fardurilor şi previne scurgerea şi estomparea lor, pe parcursul zilei.

Umbre fine, pentru ochii mari

Ochii mari trebuie machiaţi astfel încât să pară alungiţi. Colorează pleoapa mobilă cu un fard maro, mat, iar de la mijlocul ei spre exterior, aplică o culoare ceva mai închisă. Luminează arcada cu un fard într-o nuanţă deschisă. Cu un creion dermatograf trasează o linie subţire de-a lungul bazei genelor. Începe de la mijlocul pleoapei mobile spre exterior. Linia ar trebui să ţină cât forma ochiului. La final, rimelează genele.

Cum pui în evidenţă ochii mici

Dacă faci parte din categoria persoanelor care au ochii mici, obiectivul tău este să-i machiezi astfel încât să-i măreşti optic. Poţi face asta, folosind culori închise pe pleoapa mobilă şi deschise pe zona de sub sprâncene. Având în vedere forma ochilor tăi, aplică dermatograf la baza genelor, într-o tuşă groasă, uşor subţiată spre exterior. Rimelul pe care îl utilizezi trebuie să dea volum genelor. Evită mascara cu efect de gene lungi, căci va micşora optic ochii.

Nuanţele sidefate evidenţiază ochii migdalaţi

Colorează pleoapa mobilă cu auriu şi cu o nuanţă neutră (alb, bej) zona de sub sprâncene. Pentru a da profunzime privirii, întinde un fard închis în colţurile externe ale ochilor. Conturează ochii cu un creion de culoare închisă şi rimelează genele, inclusiv pe cele inferioare.

Dermatograful, arma secretă a ochilor descendenţi

Poţi să-ţi dai seama că ai ochi descendenţi dacă te uiţi în oglindă şi observi că colţul exterior al ochiului este sub linia centrală imaginară care trece prin ochi. Pentru că această formă a ochilor dă impresia de chip trist sau obosit, sarcina ta este să-ţi înveseleşti trăsăturile. După ce ai colorat pleoapa cu un fard bej mat, aplică de la mijlocul ei, un fard mai închis la culoare. Cu o pensulă cu peri deşi, amestecă cele 2 nuanţe. Pornind de la colţul interior al ochiului, trasează cu dermatograful o linie de culoare închisă, care să se extindă dincolo de colţul exterior. Alungeşte codiţa în sus, după care rimelează-te.

Alternează culorile când fardezi ochii apropiaţi

Dacă te încadrezi în această tipologie, trebuie să te machiezi astfel încât să dai impresia de ochi depărtaţi. În zona mai apropiată de nas trebuie să mizezi pe culori deschise şi sidefate şi pe nuanţe închise, în exteriorul ochilor. Răspândeşte culorile dinspre interior spre exterior, depăşind linia naturală a ochilor. Cât priveşte tuşul de ochi, trasează o linie de la mijlocul pleoapei spre exterior, pentru un efect de alungire a ochilor. Rimelul trebuie aplicat doar pe genele superioare şi să insişti pe porţiunea dinspre exterior.

Nuanţele închise, indicate ochilor depărtaţi

Ochii depărtaţi vor părea apropiaţi dacă machiezi în nuanţe închise zona de lângă nas şi în culori deschise colţul extern. O altă modalitate prin care poţi scurta distanţa între ochi este prin alungirea sprâncenelor înspre colţurile interioare ale ochilor.

Combinaţiile de culori, recomandate ochilor adânciţi

Poţi corecta ochii înfundaţi în orbite ţinând cont de câteva sfaturi. Colorează pleoapa mobilă cu farduri deschise la culoare, iar în colţul extern al ochiului, până aproape de sprâncene, fardează-te cu o culoare bronzantă. Pentru ca ochii tăi să pară mari, în locul creionului dermatograf negru foloseşte unul alb şi întinde-l pe linia internă a ochiului. Aplică 2 straturi de rimel, în special pe genele din colţurile exterioare, curbându-le.

Cum te machiezi dacă porţi ochelari

Curăţă bine tenul, apoi hidratează-l. Aşteaptă 5 minute pentru ca produsul să pătrundă în piele, după care aplică fond de ten. Nu uita să întinzi produsul şi pe linia claviculei. Trucul te va face să pari mai slabă. Pudrează tenul şi, pentru că ochelarii creează umbre, foloseşte pe zona de sub ochi un corector bej. După ce ai aplicat primer, colorează cu un fard deschis (alb, bej) toată pleoapa, până la sprânceană. Apoi aplică un fard maro, mat, în colţul extern dacă ai ochii albaştri. Rozul se potriveşte persoanelor cu ochii căprui, iar violetul merge cu ochii verzi. Desenează o linie subţire cu tuşul de gene, rimelează genele şi dă-te cu un fard de obraz. Nu uita ca la final să aplici ruj.

Sfatul Click! Sănătate

Dacă porţi ochelari cu lentile care dau impresia de ochi mici, în machiajul ochilor mizează pe culori deschise. În cazul lentilelor care fac ochii să pară mai mari decât sunt în realitate, foloseşte farduri închise la culoare şi tuş pe linia genelor.