Trucuri simple ca să slăbeşti
În situaţia în care ai deja probleme cu greutatea, recomandarea specialiştilor este să creşti progresiv durata efortului fizic până ajungi la 20 şi apoi la 30 de minute pe zi. Şi ai toate motivele să faci asta, deoarece obezitatea scurtează durata de viaţă cu 10 ani şi ne predispune la instalarea mai multor boli: diabet zaharat, hipertensiune arterială, infarct şi accident vascular cerebral.
Mersul pe jos, cea mai simplă activitate
Cele mai simple metode prin care poţi să arzi calorii fără să faci antrenamente serioase sunt mersul pe jos, în locul celui cu mijloacele de transport în comun sau cu maşina personală, şi urcatul scărilor, în locul folosirii ascensorului. Mersul pe jos în ritm normal timp de o oră elimină 120 de calorii, iar cel în ritm rapid te scapă de 300 de calorii. În ceea ce priveşte urcatul scărilor, acesta arde 150 de calorii în numai 15 minute.
De câte calorii pe zi ai nevoie?
Pentru a avea o greutate normală, este necesar să menţii un echilibru între aporturile alimentare şi nevoile organismului. Acestea sunt influenţate de sex, vârstă şi de activitatea fizică desfăşurată.
Astfel, femeile de până în 30 de ani, care fac mişcare mai puţin de o jumătate de oră zilnic au nevoie de aproximativ 2.000 de calorii, iar bărbaţii, de 2.400 de calorii. La categoria de vârstă între 30 şi 50 de ani, femeile au nevoie de 1.800 de calorii, iar bărbaţii, de 2.200 calorii. Necesarul caloric al femeilor de peste 50 de ani este de 1.700 de calorii, iar al bărbaţilor – de 2.000 de calorii.
Treburile casnice te ajută să slăbeşti
Specialiştii au calculat numărul de calorii pe care le poţi arde printr-o banală activitate fizică: treburile casnice. Aşa că, înainte să priveşti aspiratul ca pe o corvoadă, gândeşte-te că te poate ajuta să arzi 150 de calorii într-o jumătate de oră.
Nu trece spălatul vaselor pe lista sarcinilor partenerului de viaţă dacă vrei să arzi 20 de calorii în zece minute. Ţi se pare prea puţin? Ei bine, mută mobila şi o să arzi 280 de calorii în 45 de minute.
De asemenea, bricolajul reprezintă şi el o metodă foarte bună de a face mişcare şi de a-ţi tonifia musculatura. În plus, în 30 de minute de bricolaj arzi 100 de calorii. Un număr şi mai mare de calorii sunt arse dacă, în loc să priveşti la televizor, tunzi iarba: 300 de calorii într-o oră. În schimb, dacă nu ai grădină, poţi pleca la cumpărături. Trei ore de shopping te ajută să arzi aproximativ 600 de calorii.
Click! de la cititori
Vara trecută, am reuşit să slăbesc în jur de două kilograme mergând aproape zilnic pe bicicletă, iar soţul meu a dat jos aproximativ trei kilograme. Maria Apostol, Râmnicu Vâlcea