Exerciţii fizice care îţi redau energia
Cei ce fac mişcare au mai multă energie. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de cercetătorii americani care a inclus 36 de tineri sănătoşi, dar sedentari, care aveau adesea semne de oboseală.
Aceştia au fost împărţiţi în trei grupuri: cei din primele două au fost la sală de trei ori pe săptămână, în timp ce ceilalţi nu au făcut deloc mişcare. La primii, nivelul exerciţiilor de aerobic a fost echivalent cu alergatul.
La ceilalţi, el a fost asemănător cu mersul lejer. După şase săptămâni, s-a observat că senzaţia de oboseală s-a diminuat considerabil în cazul celor care au făcut mişcare: energia a crescut cu 20 la sută şi starea de oboseală s-a redus cu 65 la sută.
Explicaţia constă în creşterea nivelului de neurotransmiţători, produşi chimici de la nivelul creierului.
Care sunt beneficiile fitnessului
Exerciţiile fizice au efecte benefice asupra întregului organism: stimulează imunitatea, duc la o digestie mai rapidă, înlătură stresul şi induc relaxare psihică, ne asigură instructorul de fitness Luiza Bucur (foto) (www.luiza-bucur.ro).
1. Pe saltea, în genunchi, cu şezutul pe călcâie, mâinile împreunate la spate, ridică uşor braţele, menţinând spatele drept şi ducând capul pe spate.
2. Culcat pe saltea, întinde braţele pe podea, ridică picioarele la 90 de grade şi încrucişează-le, apoi ridică uşor şezutul de pe saltea.
3 Culcat pe saltea, întinde braţele pe podea, ridică picioarele la 90 de grade şi apoi depărtează-le şi apropie-le în ritm alert.