Exerciţii bune pentru articulaţii

1 2 jpg jpeg

Pentru uşurinţă în mişcări

Exerciţiile fizice sunt cel mai bun mijloc de întreţinere a articulaţiilor şi, de aceea, se recomandă practicarea lor de cel puţin patru ori pe săptămână. Pentru a obţine rezultate benefice, sunt necesare câte trei serii de exerciţii, a câte 10-15 repetări.

Cele mai expuse problemelor de articulaţii sunt persoanele obeze, cele care au profesii ce necesită efort fizic intens sau care practică exerciţii mult prea solicitante.

1. Stai cu spatele lipit de perete şi cu genunchiul flexat. Du apoi piciorul uşor în lateral. Repetă pentru celălalt picior.

2. Aşază-te în genunchi sprijinit pe podul palmelor şi priveşte drept înainte. Arcuieşte spatele, cu bărbia adusă spre piept, şi menţine această poziţie timp de 10 secunde.

3. Aşază-te turceşte, cu palmele pe genunchi şi răsuceşte corpul mai întâi în partea dreaptă, iar apoi în cea stângă, menţinând spatele drept.