Tu bei suficientă apă?

1 2 jpg jpeg

1. De obicei, la micul dejun mănânci: a) Cereale integrale cu lapte dulce de vacă. b) 3-4 felii de pâine prăjită cu unt şi şuncă, un ou fiert şi un pahar cu suc de portocale. c) Omletă cu şuncă, legume, caşcaval şi 1-2 felii de pâine.

2. Mergi la o terasă cu prietenii. Ce comanzi?

a) O îngheţată cu fructe şi frişcă multă.

b) Un cocteil non-alcoolic din fructe proaspăt stoarse.

c) O prăjitură cu ciocolată, poate şi o cafea.

3. Seara, ieşi în parc la alergat. Te opreşti să:

a) bei câteva guri de apă.

b) te odihneşti pe o bancă.

c) dai un telefon unei prietene.

4. Cât de des mănânci salată de legume?

a) Aproape în fiecare zi.

b) De trei ori pe săptămână.

c) De două ori pe lună.

5. Pielea ta este:

a) Fină şi suplă, o întreţii cu măşti nutritive.

b) Depinde de anotimp, vara devine mai uscată.

c) Aspră, te dai tot timpul cu cremă hidratantă.

6. Beau apă:

a) şi atunci când nu mi-e sete, deoarece ştiu cât de importantă este pentru organism.

b) când îmi aduc aminte. De obicei, nu mi-e sete.

c) doar atunci când mi-e foarte sete.

7. Acasă sau la birou obişnuiesc să:

a) am o sticlă de 2 litri cu apă, pe care o beau până la sfârşitul zilei.

b) să mă răcoresc cu un pahar de suc de portocale.

c) ronţăi alune, biscuiţi sau chips-uri.

8. Vrei să te răcoreşti:

a) Mănânc o felie mare de pepene verde.

b) Beau un pahar cu apă minerală.

c) Fac un duş cu apă rece.

9. Beau sucuri acidulate:

a) Foarte rar, nu sunt sănătoase.

b) Când merg la o petrecere.

c) Aproape în fiecare zi.

11. Încă de la primele ore ale dimineţii:

a) mă simt plină de energie.

b) am chef de ceva dulce şi răcoritor.

c) mă simt epuizată.

12. Beau cafea:

a) Foarte rar, prefer ceaiul verde.

b) Doar o ceaşcă pe zi, dimineaţa.

c) 2-3 ceşti pe zi. Mă ajută să prind energie.

Raspunsuri:

Majoritatea 1 - Te hidratezi corespunzător

Secretul tău de frumuseţe? Cel puţin un litru şi jumătate de apă pe zi. Ai un ten de porţelan şi o piele fină ca de bebeluş. Pe vreme de caniculă nu pleci din casă fără să bei cel puţin un pahar cu apă, iar din geantă nu-ţi lipseşte o sticlă cu apă minerală. În plus, acasă sau la serviciu îţi place să mănânci supe şi nu ratezi nicio porţie de salată. Preferi deserturile de fructe şi băuturile răcoroase, cum sunt limonada şi sucul de portocale.

Majoritatea b - Corpul tău se bucură de o hidratare medie

Ai perioade când bei destulă apă şi perioade când nu te hidratezi suficient. Motivul? Munca multă de la serviciu şi cea de acasă te fac să uiţi frecvent de nevoile tale. Cu toate astea, este bine de ştiut că o bună hidratare ajută la digestie şi previne constipaţia. În plus, poţi mări consumul zilnic de lichide cu ciorbe şi fructe zemoase de sezon.

Majoritatea c - Risc crescut de deshidratare

Ai stări de vomă, te dor muşchii şi capul? Specialiştii afirmă că acestea sunt primele simptome ale deshidratării. Urmează sfatul lor, bea apă chiar şi atunci când nu ţi-e sete şi nu neglija consumul a 2 litri de apă pe zi. Mai mult, aceştia mai susţin că persoanele care beau mai mult de cinci pahare cu apă pe zi prezintă un risc cu 40% mai mic de a suferi un atac de cord.