Secretul pentru o siluetă de vis! Două mese pe zi, la fel de eficiente pentru slăbit

1 2 jpg jpeg

Specialiştii au observat că rezultatele privind pierderea kilogramelor sunt mai evidente dacă se consumă doar două mese pe zi, chiar dacă acestea presupun aceeaşi cantitate de calorii ca şi cele cinci mese luate la intervale mai mici de timp.

La cercetare, realizată de oamenii de ştiinţă din Praga, Cehia, au participat 54 de persoane. În primă fază, specialistul Hana Kahleova, de la Institutul pentru Cercetări Medicale Experimentale din Praga, a descoperit că persoanele care sufereau de diabet de tipul II şi care consumau două mese pe zi au pierdut mai mult în greutate decât cele care mâncau de cinci ori pe zi.

Ulterior, timp de 12 săptămâni, participanţii la studiu au fost împărţiti în două grupuri. O parte dintre ei au mâncat de două ori pe zi, în timp ce ceilalţi au mâncat porţii mai mici de cinci ori pe zi.

Astfel, specialiştii au observat că participanţii care mâncau de două ori pe zi mai consistent au reuşit să slăbească mai mult decât ceilalţi.

”Multe persoane nu au timpul necesar la dispoziţie pentru a mânca de cinci ori pe zi. De aceea, pentru unii e mai indicat să mănânce mai consistent doar de două, maxim trei ori pe zi. Varianta cea mai potrivită rămâne oricum cea care cuprinde un mic dejun consistent, un prânz şi un preparat mai uşor pentru cină”, a precizat Toby Smithson, purtător de cuvânt al Academiei Americane de Nutriţie.