Postul cu apă detoxifică şi topeşte grăsimile (VIDEO)

1 2 jpg jpeg

Cancerul, diabetul, obezitatea şi hipertensiunea arterială sunt doar câteva din „maladiile civilizaţiei“ moderne. Condiţiile de trai au crescut, însă şi pretenţiile, stresul şi s-a ajuns din păcate, la procesarea hranei. Aceasta acum este plină de E-uri. Asta pentru că se mizează pe cantitate, nu pe calitate. Gurile de hrănit s-au înmulţit şi se crede că nu ar mai exista suficiente resurse pentru a hrăni atâta populaţie. Acum omul deşi are de toate este şi lacom, mănâncă mai mult decât are nevoie, îşi ia energia din alimente semipreparate cu multe substanţe nocive organismului. Munceşte prea mult, se frământă prea mult. Astfel că numărul bolilor creşte, dar şi al celor care suferă de ele. Industria farmaceutică a luat amploare, iar acum, pentru o afecţiune simplă eşti îndopat cu mai multe medicamente.

Multe persoane cred că postul cu apă e post negru. Nu, nu este adevărat, pentru că postul negru este atât fără mâncare cât şi fără apă.

Atenţie!

Înainte de a ţine acest post trebuie cerut sfatul medicului, iar dacă el va fi de acord, se va efectua numai sub supraveghere medicală. Dacă postul va depăşi 1-3 zile ar fi indicat să se ţină într-o unitate medicală, şi în niciun caz de unul singur.

Dacă eşti însărcinată sau alăptezi, dacă eşti bulimic sau anorexic, hipoglicemic ori diabetic, nu ai voie să ţii acest regim. Nici dacă ai probleme grave cu rinichii sau ficatul, ai disfuncţii tiroidiene, cancer în ultimul stadiu, SIDA, tuberculoză sau alte boli infecţioase. Celor cu Alzheimer, probleme cardiovasculare, paralizii, care au suferit un transplant, celor cu circulaţia sângelui deficitară, lupus ori care iau medicamente vitale, la care nu au voie să renunţe, le este interzis să ţină post doar cu apă. Lista poate continua.

Postirea cu apă nu este recunoscută la nivelul ţărilor din Europa occidentală.

Sanatoriul de la Goriatcinsk, Rusia

În acest sens, al terapiei prin post în care se consumă doar apă, cei de la postul tv francez Arte au realizat un documentar fix despre acest subiect. Filmul se numeşte „Postul, o nouă terapie“ (Le jeûne, une nouvelle thérapie?) şi a apărut în anul 2012. Cu ajutorul acestui film s-a arătat publicului larg că postul, îndelung practicat încă din timpuri străvechi pentru curăţarea organismului şi a sufletului, şi mai exact cel încă care nu se consumă altceva decât apă, ar da rezultate uimitoare în tratarea bolii secolului, cancerul.

Pentru o documentarea amănunţită, realizatorii documentarului au mers în Rusia, Germania şi America. Ei, aflând de un sanatoriu faimos din câmpia siberiană, şi anume cel de la Goriatcinsk, care practică terapia prin post cu apă, au mers să vadă cum se face aceasta şi cum răspund bolnavii incurabili la ea. Pentru a ajunge la această pracică a fost nevoie de studii riguroase pe pacienţi, ce însumează peste 40 de ani de cercetare.

Cei care suferă de reumatism, alergii ori astm se simt mai bine după o cură doar cu apă, iar acest tip de post poate ţine în funcţie de afecţiune şi de cum răspunde bolnavul de la o săptămână la trei săptămâni.

Principiul postului

În urma studiilor despre acest subiect, s-a tras concluzia că organismul uman dacă nu se alimentează cu hrană, s-ar autohrăni din rezervele rămase de glucoză şi lipide. Astfel, ar avea suficientă energie, dar şi spaţiu ca să se vindece.

Cum se ţine

Bolnavii de la sanatoriul rusesc ţin postul respectiv cam două săptămâni şi în acest timp fac şi exerciţii fizice. Pentru cei de acolo cea mai grea zi de post a fost cea de a treia şi au resimţit-o ca pe un prag, un obstacol dificil de trecut.. După această perioadă, bolnavul este ajutat timp de o săptămână să revină la alimentaţie, însă acum, dieta va consta în alimente benefice pentru a echilibra corpul.

Unul dintre specialiştii centrului medical de acolo a specificat că în perioada când se face detoxificarea, corpul trece printr-o criză de acidoză, adică nivelul de aciditate va creşte brusc. Pentru a remedia această problemă, i se fac bolnavului spălături intestinale şi masaje, astfel că ficatul şi rinichii care ajută la eliminarea toxinelor vor fi ajutate să depăşească criza.

Dacă medicul a fost de acord să ţii acest post, dar sub strica supraveghere a lui, poţi începe cu un post de 1-3 zile, căci, pe termen lung, un post atât de drastic creează dezechibre în organism. Se recomandă ca atunci când ţii postul să nu fii la serviciu, pentru a-ţi da timp pentru odihnă, relaxare fizică şi psihică. Nu trebuie să treci brusc la postitul doar cu apă, ci treptat. Aşadar elimină zahărul şi alimentele procesate dar şi cafeaua cu cel puţin 3 zile înainte de post. Pentru aceasta mănâncă în special legume şi fructe. Nu mânca porţii mari.

Bea zilnic, 9-13 pahare cu apă plată, pură. Evident nu trebuie să o bei pe toată o dată. Nu bea mai multă apă decât ţi s-a recomandat deoarece nivelul mineralelor din corp va suferi importante modificări, iar sănătatea va avea de suferit. Dacă ţi se face foame bea 1-2 pahare cu apă şi întinde-te. Pentru a-ţi distrage atenţia de la foame, încearcă să meditezi.

Dacă în timpul zilelor de post atunci când te ridici brusc simţi că ameţeşti, încearcă să te ridici uşor şi, înainte să faci asta să tragi adânc aer în piept. Dacă simţi că ţi se face rău, nu mai ţine post şi sună doctorul. Pentru orice senzaţie de rău care ţi se pare anormală, sună medicul şi opreşte-te din postit.

Plan alimentar

În prima săptămână, nu mai lua micul dejun.

În a doua, sari peste micul dejun dar şi peste prânz.

În a treia săptămână, fă la fel ca la pasul doi, dar redu porţia de mâncare de la cină.

În a patra săptămână, începe postul doar cu apă.

După post

Poţi reveni la hrana solidă treptat. Întâi, poţi bea un suc de portocale sau lămâie. Apoi, adu treptat alimente şi mănâncă puţin, la interval de 2 ore. După aceea, revino pentru început la alimentele care se digeră uşor, după care poţi trece la cele greu digerabile.

Ordinea ar fi: suc natural de fructe, suc de legume, fructe şi legume cu frunze verzi, iaurt, supă de legume sau legume gătite, fasole preparată termic sau cereale asemenea, produse lactate şi ouă şi de abia apoi, carne şi peşte. Nu reveni la obiceiurile alimentare nesănătoase (grăsimi, zahăr, băuturi carboogazoase, fast-food, mezeluri), la fumat şi alcool. Fă sport regulat sau poţi face o plimbare de 30 de minute în fiecare zi.