Mierea te ajută să ai un corp suplu
Mierea conţine unele dintre vitaminele cele mai importante, precum cele din complexul B, vitaminele C, A, D şi K. Mineralele din miere sunt uşor asimilabile de corpul uman, iar aici amintim: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, dar şi cantităţi foarte mici de seleniu, crom şi iod.
Experţii în nutriţie susţin că mierea este unul dintre alimentele care combate acumularea de grăsimi corporale, fiind şi o alternativă sănătoasă la zahăr. Consumând produsul apicol poţi să diminuezi numărul caloriilor din fiecare zi, reuşind astfel să scapi de kilogramele în plus.
Beneficiile consumului de miere
Reduce glicemia şi riscul de obezitate
Mierea are un indice glicemic mult mai scăzut decât zahărul ceea ce înseamnă că are un impact mult mai mic asupra glicemiei şi că nu afectează producţia de insulină.
Atunci când te confrunţi cu o glicemia mărită, se declanşează automat producţia de insulină atât de necesară în procesarea zahărului din corp. Prezenţa acestui hormon în cantităţi mari a fost asociată atât cu obezitatea, cât şi cu alte afecţiuni cronice.
Uşurează digestia
Cel mai mare avantaj al mierii este acela că în compoziţia sa are o enzimă specială, care o ajută să se descompună în 2 tipuri de zahăr natural – fructoza şi glucoza – pentru ca, astfel, să fie mai uşor asimilată de organism. Este recomandată în dietele de slăbit deoarece are 2 calităţi: efectul antioxidant natural şi acţiunea antimicrobiană.
Mierea cu scorţişoară sau cu lămâie accelerează arderile
Dacă vrei să slăbeşti mai uşor şi într-un mod sănătos, bea dimineaţa, pe stomacul gol, un pahar cu apă caldă în care ai dizolvat o linguriţă de miere pură şi jumătate de linguriţă de scorţişoară pudră. Rezultatele excelente se vor vedea cu ochiul liber după o săptămână.
Pentru rezultate vizibile, atât dimineaţa cât şi seara, bea un cocktail sănătos, pe care îl prepari dintr-o linguriţă de miere şi 2 linguriţe de zeamă de lămâie pe care le amesteci într-un pahar cu apă caldă. Poţi să-l bei de mai multe ori pe zi. Te vei menţine hidratat şi plin de energie. Combinaţia de lămâie cu miere creează un mediu alcalin în organism care te va ajuta în procesul de ardere a depozitelor de grăsime.
Mierea combate şi răcelile
Un adevărat elixir este combinaţia de miere cu usturoi din care se poate obţine un sirop de tuse. Pentru asta, este bine să zdrobeşti 4 căţei de usturoi şi să adaugi o linguriţă de miere.
Ia câte o linguriţă din acest preparat de 3 ori pe zi. Remediul este eficient în tratarea gâtului sensibil şi pentru a scăpa mai repede de răceală.