Iată cele mai periculoase cure de slăbire

1 2 jpg jpeg

Dietele care interzic glucidele şi recomandă un consum ridicat de proteine sunt cele mai periculoase, pentru că pot provoca disfuncţii endocrine şi afecţiuni renale. Iată dezavantajele celor mai în vogă cure de slăbire.

Dieta Atkins interzice total glucidele. Nu o recomandăm, pentru că este foarte nenaturală. Carenţa de principii nutritive şi încărcarea cu toxine duce aproape întotdeauna la declanşarea altor afecţiuni şi la oscilaţii mari de greutate.

Dieta Banting constă în reducerea consumului de lichide. Se recomandă zilnic un kilogram de carne slabă sau un kilogram de brânză de vaci şi 100 g fructe şi legume. Acumularea de toxine provenind din carne duce însă ulterior la îmbolnăviri grave şi la scăderea duratei de viaţă. Reducerea aportului de lichide este, de asemenea, foarte dăunătoare, conducând la creşterea nivelului acidului uric.

Dieta Hollywood recomandă multe proteine şi fructe exotice, care ar furniza enzimele necesare slăbirii. La această cură de slăbire, grăsimile ascunse sunt foarte multe. De asemenea, interzicerea lactatelor poate provoca un deficit de calciu.

De ce ne îngrăşăm mai repede?

Toate dietele radicale prezintă pericolul aşa-numitului efect „jo-jo”: fenomenul continuu de slăbire-îngrăşare. De aceea, kilogramele în plus trebuie pierdute aşa cum au fost câştigate, treptat. În acest fel, efectul va fi de durată.

Curele de slăbire repetate sau eşecurile repetate determină organismul să consume tot mai puţină energie. Asta înseamnă că, pentru a vă menţine greutatea, trebuie să mâncaţi mai puţin decât înainte, deoarece necesarul de energie este mai mic faţă de perioada dinaintea curei.

Care sunt dezavantajele?

* Scăderea în greutate este înşelătoare, prin pierderea de apă. * Oscilaţiile mari de greutate duc la dereglări metabolice. * Alimentaţia unilaterală nu poate fi păstrată mult timp. * Favorizează şi agravează bolile renale, cardiovasculare, cancerul şi guta.

În ce ritm şi cât de mult e bine să slăbim?

O dietă eficientă trebuie să înceapă cu o cură intensă de detoxifiere (2-4 săptămâni), pe bază de sucuri de fructe şi legume şi crudităţi.

În acest timp veţi slăbi maximum un kilogram pe săptămână. În următoarea etapă, care trebuie să fie de durată, adoptaţi o cură de slăbire pe termen lung (dieta lactovegetariană sau postul de o zi pe săptămână). Veţi continua să slăbiţi 1-2 kg pe lună, până când veţi atinge greutatea optimă.

Cereţi sfatul unui specialist

O dietă nu trebuie ţinută după ureche. Dacă vreţi să scăpaţi de kilogramele în plus fără să aveţi probleme de sănătate, este indicat să cereţi sfatul unui nutriţionist.