«Eu cu ce mă epilez?»

1 2 jpg jpeg

Mai mult decât în oricare alt anotimp, vara, picioarele au nevoie de epilare. Ai la dispoziţie mai multe metode de a îndepărta surplusul de păr, cu avantaje şi dezavantaje.

Indiferent ce metodă alegi, este bine să te asiguri că nu ai niciun fel de leziuni la nivelul zonei care urmează a fi epilată. De asemenea, ai grijă şi la aluniţe!

„Evitaţi zonele în care aveţi aluniţe, pentru că traumatizarea lor repetată poate determina inflamarea şi uneori chiar transformarea în cancer”, ne sfătuieşte medicul Oana Clătici, specialist dermatolog la Spitalul Universitar de Urgenţă, din Bucureşti.

Ceara răreşte părul

Una dintre cele mai durabile metode de îndepărtare a părului în plus este ceara. Astfel, poţi aştepta între trei şi şase săptămâni până la următoarea epilare.

„Epilarea cu ceară poate fi folosită pentru toate zonele cu pilozitate, inclusiv faţă. Cu timpul, în urma acestui tip de epilare, firele de păr se răresc şi cresc mai subţiri şi mai deschise la culoare”, spune medicul Oana Clătici.

Dacă te epilezi acasă, citeşte bine instrucţiunile de pe ambalaj. Picioarele trebuie să fie bine uscate, în caz contrar, firele de păr nu vor mai fi smulse eficient.

Aplică ceara încălzită în sensul creşterii părului, lasă câteva secunde, apoi trage în sens opus, nu în sus. Acasă, fără riscuri, poţi folosi şi benzile depilatoare cu ceară la rece.

Atenţie!

Dacă te epilezi la cosmetică, asigură-te că spatulele şi ceara sunt de unică folosinţă! În caz contrar, te poţi alege cu micoze sau cu infecţii, inclusiv cu virus herpetic.

Lama şi crema, soluţii rapide

Cele mai comode şi rapide metode de îndepărtare a părului nedorit sunt lama de ras şi cremele speciale. Ele nu sunt însă şi soluţia de care ai nevoie dacă vrei o epilare de durată, pentru că firele de păr vor creşte repede şi, de multe ori, mai aspre.

Dacă foloseşti aparatul de ras, ai grijă să înlocuieşti mereu lama. Sub nicio formă nu folosi lama altei persoane. Contrar obiceiului, rade părul în sensul creşterii lor.

Dacă preferi crema depilatoare, testeaz-o înainte pe o porţiune de piele, orice roşeaţă sau mâncărime putând fi un semn că eşti alergică la produsul respectiv.

Epilatorul: atenţie la foliculită!

Aparatul de epilat este perfect pentru picioare, însă nu şi pentru părţile sensibile, precum zona inghinală. După folosirea aparatului, poţi avea neplăcuta surpriză să observi că părul îţi creşte sub piele ori că îţi apar puncte roşii, purulente, urmate de zone pigmentate (foliculită).

„În acest caz, se recomandă un consult dermatologic, în urma căruia vi se va indica un tratament local, care va evita apariţia leziunilor de foliculită. Este bine ca după epilare, timp de 3-4 zile, să aplicaţi o cremă cu antibiotic şi dermatocorticoid”, ne sfătuieşte medicul Oana Clătici.