Dieta cu supe de vară

1 2 jpg jpeg

Dimineaţa Mănâncă 2 felii subţiri de pâine integrală unse cu unt. Deasupra pui felii de roşie şi sărezi după gust. La prânz Alege una dintre supele pe care ţi le propunem noi. Seara Optează pentru o salată mare cu legume de sezon, cu sos vinegretă preparat cu ulei de măsline. Supă „toscana” Ingrediente pentru 4 porţii: - 1 ceapă - 1 fir de praz - 1 dovlecel - 1 ţelină - ¼ varză - 200 g mazăre - 6 roşii - 200 g fasole verde - 2 linguri de ulei de măsline - 800 g supă de legume - 100 g orez - Sare, piper alb, busuioc - 3 linguri de pătrunjel tocat Preparare Cureţi legumele şi tai mărunt ceapa, prazul, dovlecelul, ţelina, roşiile şi varza fideluţă. Pui uleiul la încins în oală. Căleşti întâi ceapa şi prazul până devin aurii. Apoi, adaugi mazărea (fiartă un pic înainte, cât să se înmoaie) şi varza şi le laşi puţin. Torni deasupra supa şi restul legumelor. Le laşi la fiert circa 20 de minute. Fierbi separat orezul şi îl pui în supă. Condimentezi. Presari pătrunjel înainte de a servi. Sfat: Poţi mânca şi o felie de pâine integrală cu caşcaval ras la cuptor alături de supă. Supă rece cu castraveţi Ingrediente pentru 4 porţii: - 4 castraveţi proaspeţi - 2 căţei de usturoi - 200 ml iaurt cu 0% grăsime - 500 ml apă rece - frunze de mentă - sare, piper Preparare Cureţi 3 castraveţi de coajă şi îi razi. Îi amesteci cu puţină sare şi îi laşi la frigider 1 oră. Tai cubuleţe castravetele rămas. Zdrobeşti usturoiul. Combini toate ingredientele şi serveşti cu frunze de mentă deasupra. Sfat: Dacă vrei, mai poţi adăuga şi nucă pisată.

Află mai multe sfaturi pe clickpentrufemei.ro