Dieta cu lactate. Sau cum să slăbeşti 12 kg într-o lună

1 2 jpg jpeg

Dacă îţi plac la nebunie lactatele, cu siguranţă acest regim va fi pe gustul tău. Iată ce trebuie să mănânci timp de o lună Te-ai decis să încerci această dietă? Atunci trebuie să vezi ce te aşteaptă în următoarele 30 de zile, ce trebuie să mănânci în această perioadă, dar şi ce altceva mai trebuie să faci. Dimineaţa Mănâncă un căţel de usturoi, apoi consumă un pahar de iaurt; în acesta trebuie să şpui şi câteva linguri de fulgi de ovăz. Dacă nu te-ai săturat, mai poţi mânca şi o felie de brânză cu o roşie; Gustare La prima gustare, alege să mănânci o felie de brânză cu 10 boabe de struguri; sau o felie de brânză şi una de pepene roşu. Vei vedea că este extrem de gustoasă şi această combinaţie; Prânz Optează pentru mămăliguţă cu brânză (100 de grame de mămăligă şi 150 de grame de brânză), sau mai poţi opta pentru roşii, castraveţi şi ardei proaspeţi, consumaţi alături de o felie consistentă de caşcaval. Gustare La a doua gustare, alege un iaurt simplu în care să pui câteva cireşte sau căpşuni ori zmeură. Astfel, vei scăpa şi de senzaţia de dulce. Cină Ce poate fi mai bun la cină decât o salată cu roşii, castraveţi, măsline, ardei roşu şi brânză cubuleţe? Evident, că nu va exista nimic mai bun. De asemenea, cu o oră înainte de culcare poţi să bei şi un pahar cu lapte dulce.

Pe parcursul celor 30 de zile de dietă cu lactate vei avea voie să bei apă, şi plată şi minerală, lapte dulce, limonadă neîndulcită de lămâie şi o ceaşcă de cafea pe zi (tot fără zahăr, miere ori alţi îndulcitori).

În plus, încearcă de două ori pe zi, dimineaţa, să faci mişcare – abdomene, genoflexiuni, bicicleta sau pur şi simplu să dansezi un sfert de oră. În alte două zile, fă sport seara.

Succes!