Cum să ţii sănătos post

1 2 jpg jpeg

Postul nu este lipsit de importanţă pentru sănătate, pentru că ajută corpul să se regenereze şi să consume mai puţină energie pentru a digera alimentele. Alături de o digestie simplificată, creşterea aportului de vitamine şi minerale din această perioadă susţine funcţionarea corespunzătoare a organismului, în special la începutul sezonului rece.

Mai multe legume şi fructe crude

Paradoxal, unii iau în greutate chiar şi după terminarea postului, pentru că aleg preparate culinare mai grase, mai dulci, cu un aport glicemic ridicat. Postul sănătos ar trebui să însemne un consum sporit de fructe proaspete, de salate de legume şi alimente bogate în amidon, cu un indice glicemic redus, care se absorb lent. Astfel, se evită pofta de mâncare exagerată şi tentaţia de a mânca mai multe alimente dulci.

Renunţă la mâncărurile grele

Un alt risc atunci când ţii post este să recurgi la prăjeli, rântaşuri sau să foloseşti o cantitate mai mare de ulei sau de sare la prepararea mâncărurilor. „Este bine ca în timpul postului să fie evitate anumite ingrediente. Se poate găti la fel ca de obicei, cu menţiunea de a se adăuga mai multe condimente. Ele vor da un gust foarte bun oricărui fel de mâncare“, sfătuieşte nutriţionistul Corina Zugravu.

Evită să mănânci în exces

Chiar dacă lipsa de alimente săţioase sau de proteine de origine animală te aduce în situaţia de a mânca mai mult, în post e important să încerci să mănânci mai des şi mai puţin. Creşterea cantităţii pune stomacul în pericol de a se dezobişnui să primească multe alimente deodată. În această situaţie, se îngreunează digestia, este favorizată apariţia balonării, a durerilor şi a senzaţiei de greutate. Aceste neplăceri pot fi ocolite prin consumarea lichidelor la 30 de minute după ce ai mâncat, precum şi prin fracţionarea meselor.

Dormi şi hidratează-te suficient

În această perioadă, corpul riscă să-şi epuizeze rezervele de energie. De aceea, este important să acorzi mai mult timp odihnei, pentru a nu risca să te confrunţi cu letargie, oboseală, nevoia de a mânca dulciuri şi creşterea apetitului. De asemenea, e bine să bei mai multe ceaiuri din plante, sucuri naturale, de legume şi fructe, mai multă apă, mai rar băuturi care te deshidratează, cum este cafeaua. Ai putea eventual să alternezi cafeaua decofeinizată cu cea care conţine cafeină.

Pentru un plus de energie

Include în meniul zilnic fructe uscate, nuci şi seminţe. Acestea au o densitate energetică excelentă şi sunt nutritive. Au multe calorii, deci trebuie mâncate în cantitate mică. Pe de altă parte, îţi conferă minerale şi acizi graşi polinesaturaţi care protejează inima. Migdalele, seminţele de dovleac şi de floarea-soarelui îţi asigură nesesarul zilnic de proteine şi scad nivelul de colesterol „rău“.

Atenţie la produsele de post din comerţ

Alimentele din comerţ care poartă menţiunea „De post“ pe etichetă nu sunt cea mai bună opţiune. Potrivit rezultatelor unui studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC), produsele de post, precum pateul vegetal, sunt dezechilibrate din punct de vedere nutriţional. „Acestea au un număr mare de aditivi alimentari şi un conţinut ridicat de sare. Ingredientul principal trebuie să fie constituit din una sau mai multe legume, nicidecum din apă sau ulei vegetal, aşa cum s-a constat în cazul pateului vegetal“, a atras atenţia conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele APC România.

Sfatul specialistului

Dr. Corina Zugravu, medic primar Nutriţie şi Igiena Alimentaţiei, Institutul de Sănătate Publică, Bucureşti

Mâncarea de post nu este deloc carenţată în nutrimenţi, în ciuda a ceea ce cred oamenii moderni, învăţaţi să consume zilnic cantităţi mari de produse animale. Aşadar, nu există niciun risc de a dezvolta problemele amintite în scurta perioadă de post, dacă se mănâncă legume, fasole, linte, fructe. Sunt de ajutor şi produsele din soia.