Capcanele dietelor de slăbit! Nu micul dejun este important de fapt!
Care sunt capcanele dietelor de slăbit şi sfaturi despre cum se poate slăbi sănătos aflaţi de la Dr. Laura Ene, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
Pâinea nu ne face rău
Primul lucru care se renunţă când vine vorba de slăbit este pâinea, apoi pastele şi cartofii. Oamenii nu se îngraşă de la ce mănâncă, oamenii se îngraşă de la ce ronţăie. Nu-şi dau seama că un pachet de biscuiţi de covrigei îi costă din punct de vedere al caloriilor de două sau de trei ori mai mult decât două felii amărâte de pâine. Eu nu scot niciodată pâinea din dieta pacienţilor mei. Trebuie să existe desigur moderaţie.
Nu micul dejun este important de fapt
Dietele funcţionează doar atât timp cât le ţii. După orice dietă trebuie extras un stil de viaţă cât mai echilibrat. Dietele nu fac altceva decât să ne frustreze şi să ne pună nişte restricţii de care nu avem nevoie. Dietele ţinute cu restricţii nu pot funcţiona pe termen lung pentru că suntem oameni şi avem pofte. Aşa putem ajunge şi în depresie. Acest carusel între a ţine dietă strictă şi a face apoi excese îi face pe oameni să se îngraşe cu adevărat. Restricţiile ne costă fizic şi psihic. Am ajuns să mâncăm cât pentru 3 generaţii. Important este momentul în care mâncăm şi modul în care le gătim. Carnea să fie slabă de exemplu şi nu prăjită.
Trei chiftele la cuptor cu salată şi o felie de pâine este foarte ok să fie consumate seara. De foame, de poftă sau de furia frustrării nu mai poţi controla alegerile alimentare, pentru că nu mai judeci. Dieta se ţine seara, de dimineaţă merită şi trebuie să mâncăm. Suntem o maşinărie care trebuie să funcţioneze. Din punctul mei de vedere prânzul trenbuie să fie cea mai importantă masă a zilei, nu neapărat micul dejun. Această masă este un refil ca să îmi ajungă până seara. Şi dacă seara ajung fără foame extraordinară atunci pot controla alegerile alimentare şi nu voi da greş. Obişnuim să nu mâncăm ziua nimic, bem sucuri şi seara ajungem flămânzi şi atunci dăm iama în frigider.