Burnout-ul, noua pandemie a secolului XXI

Burnout-ul a devenit cel mai răspândit fenomen, în acest secol. Cauza burnout-ului este combinația fatală dintre stresul la locul de muncă și stresul personal. De obicei, burnout-ul se manifestă prin stare de oboseală permanentă, gânduri obsesive și, în cazurile în care se află la un nivel foarte avansat, prin somatizare, adică dureri fizice care nu au o cauză de ordin medical. Din păcate, somatizările au devenit tot mai frecvente, în rândul populației, arată studiile. Mai mult decât stredsul excesiv, burnout-ul cauzează modificări pe plan cognitiv și afectiv.

Trei tipuri de burnout

Studiile arată existența a mai multe tipuri de burnout, pe diversele paliere ale psihicului. Deși burnout-ul organizațional este cel mai cunoscut, mai există și alte tipuri ale aceluiași fenomen, cum ar fi burnout-ul afectiv sau cognitiv.

O altă clasificare cunoscută divizează burnout-ul în burnout de suprasolicitare, de subsolicitare și de neglijare, atunci când angajații nu primesc destule informații despre cum să-și rezolve task-urile.

De asemenea, burnout-ul poate fi clasificat și în funcție de intensitatea sa. Astfel, trepte diferite ale intensității burnout-ului pot provoca simptome diferite. Cel mai cunoscut este burnout-ul de tip organizațional, acel tip de oboseală permanentă cauzată de efortul depus la job. Acesta este cauzat, în primul rând, de cerințele nerealiste ale superiorilor, care întrec destul de mult capacitatea de lucru a indivizilor. Aici, pot fi întâlnite toate cele trei subtipuri menționate anterior.

Burnout-ul de subsolicitare

Probabil că acest tip de burnout este cel mai neobișnuit, poate chiar în neconcordanță cu definiția generală. Atunci când nu ni se cere atât de mult pe cât ar fi posibil, se presupune că ar trebui ca oamenii să se simtă mai liberi, lipsiți de constrângeri. Totuși, studiile arată că nu este chiar așa, chiar activitățile care nu ne provoacă atât de mult putând fi cauza unui anumit tip de burnout.

Explicația pentru burnout-ul de subsolicitare se referă la aprecierea muncii noastre și la satisfacția pe care o obținem de pe urma acesteia. Fiind obișnuiți să trăim într-o societate unde sunt valorizate epuizarea și efortul excesiv, activitățile care nu cer atât de mult efort nu sunt nici apreciate ca fiind importante. Astfel, stima de sine a individului scade drastic, indiferent cât de bine ar rezolva o sarcină evaluată drept simplă.

Lipsa unor sarcini mai complicate poate face angajatul să se simtă blocat sau incapabil să evolueze, dat fiind lejeritatea împlinirii acestor atribuții. Soluția pentru diminuarea acestui tip de burnout, dar și a altora, este atribuirea sarcinilor în funcție de efortul de care individul este capabil, dar și de dorințele și capacitatea sa de evoluție și învățare.