Smiley şi întrebarea la care aşteaptă un răspuns

1 smiley pana cand jpg jpeg

Smiley lansează ”Până când”, o piesă-întrebare în ton cu vremurile, care adună în notele şi versurile ei derivele, fricile şi apăsările perioadei pe care o traversează acum omenirea.

”Este,în aceste timpuri, un preaplin de emotii pe care fiecare dintre noi îl manifestă cum simte, cum poate, cum ştie. Unii oameni scriu, alţii plâng sau se plâng, unii urlă, alţii studiază, unii acţionează sau construiesc.Noi, artiştii, avem la îndemână muzica pentru a exprima ceea ce simţim. Astfel, ne alinăm pe noi şi, sperăm noi, îi alinăm şi pe alţii.”, povesteşte Smiley despre esenţa noii sale piese.

Inspirată din întrebarea pe care

şi-o pune din ce în ce mai des, cu din ce în ce mai multe variante de continuări,

poate suna diferit în fiecare om, în funcţie de ce este prea mult, prea gri, prea des amânat, prea nociv pentru fiecare.”Până când, până când o să mai suferim pe Pământ, uite cum suflete plâng, că nu mai ştiu până când e prea mult”, spune parte din refrenul noii piese produse de

împreună cu Cat Music şi semnate de

ca muzică şi text alături de Dorian Micu, Florin Boka, Roland Kiss şi Lucian Nagy. 

este o întrebare personală, ce nu aşteaptă un răspuns către alţii, ci doar apasă butonul conştiinţei în noi. Fiecare om are înăuntrul lui o lumină pe care trebuie să ştie să o aprindă în întuneric, care să acţioneze pentru bine şi să reacţioneze la rău, să oprească greşelile şi să primească frumosul, să aleagă corectul, nu uşorul. Îi invit pe oameni să completeze în gând întrebarea ”Până când” cu ce îi sperie sau îi dernajează mai mult la ei, la lume, la azi şi la gândul spre mâine. S-ar putea, pe lângă răspuns, să îşi dea seama că mai au câte ceva de schimbat.”, consideră

care îi provoacă pe toţi cei care caută răspunsuri, să dea play la piesă şi să caute binele şi adevărul în suflet şi în acţiunile lor de zi cu zi.

Ascultă melodia aici - https://www.youtube.com/watch?v=HylekbqqKyc