Sângerarea vaginală poate apărea oricând în decursul celor 40 de săptămâni de sarcină şi poate fi semnul unui pericol iminent pentru mama şi făt. Din acest motiv, este întotdeauna un motiv serios pentru a te prezenta la medic, în regim de urgenţă!

Sângerarea de la inceputul sarcinii, poate apărea la multe gravide sub formă de pete maronii sau în cantitate mai mare. Ele survin după contact sexual sau dacă există o infecţie a cervixului, iar obsteticianul trebuie consultat obligatoriu.

Când sângerearea este însoţită de dureri abdominale atunci poate fi vorba de o sarcină extrauterină (ectopică). Şi în aceste cazuri este nevoie să ajungeţi urgent la medic pentru a se investiga motivul şi a se lua cele mai bune măsuri terapeutice disponibile pentru situaţia respectivă. 

Sângerarea din al doilea trimestru de sarcină diferă de cea din primul trimiestru. Dacă sângerarea este în cantitate mică poate fi cauzată de o afecţiune a colului. O sângerare moderată sau mai mare poate indica placenta praevia sau decolarea de placentă, situaţii în care se impun măsuri speciale. 

Chiar şi travaliul prematur poate fi anunţat de o sângerare. Ţine cont de faptul că travaliul prematur poate da o sângerare însoţită de contracţii uterine dureroase, dureri de spate, senzatie de greutate în abdomen. Deşi sângerarea poate fi nesemnificativă, atunci când apare, este prudent să mergi la medic, indiferent de vârsta sarcinii.