Virusuri care pot cauza cancer

1 virus hepatita c 525545368 jpg jpeg

Este posibil să nu asociezi virusurile cu apariţia cancerului. Dar unii dintre aceşti agenţi infecţioşi sunt responsabili şi de apariţia unor tipuri de cancer.

Când spui „virus“, probabil te gândeşti la o infecţie temporară, cum este, de pildă, o răceală. Dar unele virusuri sunt, de asemenea, asociate şi cu unele forme de cancer. Pe măsură ce oamenii de ştiinţă au aflat mai multe despre această legătură, s-a reuşit crearea unor vaccinuri care să protejeze de infecţiile virale care pot duce la apariţia cancerului, cum este cel pentru HPV.   

Epstein-Barr

Agent infecţios care se transmite prin intermediul fluidelor din corp, mai ales prin salivă, Epstein-Barr face parte din familia virusurilor herpetice. Infecţia cu acest virus poate provoca mononucleoză infecţioasă (cunoscută şi ca boala sărutului). Majoritatea oamenilor se infectează în copilărie cu acest virus, care rămâne în organism toată viaţa. În unele cazuri, infecţia poate duce la apariţia unor complicaţii precum splina mărită, icter şi anemie. De asemenea, infecţia cu Epstein-Barr, care poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul unor teste de sânge, creşte riscul de a face limfom Burkitt (cancer al sistemului limfatic).

Virusul hepatitic B

Infecţia cu acest acest virus produce hepatita B, principalele modalităţi de transmitere fiind: folosirea în comun a acelor, seringilor, a lamelor de ras contaminate, contactul direct cu sângele infectat, relaţiile sexuale neprotejate sau de la mamă la făt. Prin cronicizare, infecţia produce complicaţii la nivelul ficatului. Una dintre acestea este cancerul hepatic. La nivel mondial, infecţia cu virusul hepatitic B este responsabilă de jumătate din cazurile de cancer la ficat. Din fericire, infecţia cu virusul hepatitic B poate fi prevenită prin vaccinare.    

Virusul hepatitic C

Aproape 85% din persoanele infectate cu virusul hepatitic C dezvoltă infecţia cronică. La nivel mondial, în jur de 25% din cazurile de cancer la ficat sunt produse de hepatita C cronică. De asemenea, infecţia cu acest virus este factor de risc pentru limfonul non-Hodgkin. Deşi nu poate fi prevenită prin vaccinare, hepatita C are şanse mari de vindecare prin terapiile moderne disponibile şi în ţara noastră.  

HPV

Cea mai frecventă şi mai răspândită infecţie virală a tractului genital este cea cu virusurile papiloma umane (HPV). Astfel, 80% din persoanele active sexual se infectează cu HPV la un moment dat. Există în jur de 100 de tipuri de HPV, dintre care 30 afectează zona genitală, inclusiv colul uterin, vulva, vaginul, penisul şi scrotul, precum şi regiunea anală. 14 din tipurile de virusuri papiloma umane sunt considerate „de mare risc”, având potenţial cancerigen. Tipurile 16 şi 18 sunt responsabile de aproape 70% din tipurile de cancer uterin depistate în lume. Însă nu toate persoanele infectate dezvoltă cancer de col uterin. În 90% din cazuri, infecţia cu HPV este eliminată de sistemul imunitar în 2 ani. Din fericire, cancerul de col uterin poate fi despistat din timp cu ajutorul testului Babeş-Papanicolau. De asemenea, vaccinarea oferă protecţia contra bolii.  

HTLV-1

Acest virus infectează celulele T, componente ale sistemului imunitar. La majoritatea oamenilor, infecţia cu HTLV-1 nu cauzează simptome. Dar în 1 din 30-40 de cazuri poate să apară leucemia celulelor T adulte, un tip de cancer al celulelor albe - manifestat prin mărirea ganglionilor limfatici, oboseală, febră -, sau mielopatii. De asemenea, acest virus poate cauza boli de piele, oculare sau ale glandei tiroide. Infecţia cu virusul HTLV-1 se transmite prin contacte sexuale, de la mamă la făt sau în timpul manipulării instrumentelor cu sânge contaminat.

Ştiai că...

...infecţia cu HIV este asociată cu sarcomul Kaposi, cu limfomul Hodgkin şi non- Hodgkin, cu cancerul de col uterin, de anus, oral şi pulmonar?

Ce poţi face pentru a preveni infecţiile virale

  • Vaccinează-te! 2 dintre tipurile de cancer frecvente – de col uterin şi de ficat (produs de virusul hepatitic B) - pot fi prevenite prin vaccinare.
  • Fă-ţi controalele medicale regulate. Testează-te pentru hepatitele B şi C şi HIV.
  • Protejează-te de infecţiile cu transmitere sexuală.
  • Nu folosi produse care este posibil să fie contaminate cu sângele altor persoane.