Soluţii eficiente în caz de hemoroizi
Toţi avem „hemoroizi”, vene care căptuşesc canalul anal ca nişte perniţe. În decursul a mai mulţi ani, aceste vene cresc în dimensiune şi se umplu cu sânge, mai ales când stai mult în şezând sau în picioare. Atunci, hemoroizii coboară spre exterior şi în timpul scaunului se pot rupe cauzând sângerări. Este de ajuns pentru a face din mersul la toaletă un calvar.
Cum pot să fie perveniţi hemorizii
Se pare că această afecţiune este una dintre cele mai vechi din lume. Centrul de greutate al corpului se află în zona bazinului, ceea ce face ca în zona abdomenului şi a intestinului gros să se afle o cantitate mare de sânge. Acest fapt duce la crearea unei presiuni mari asupra vaselor de sânge şi la predispoziţia apariţiei hemoroizilor. Consumul de condimente, cafea, alcool şi alimente grase nu face decât să atragă o cantitate şi mai mare de sânge în zona hemoroizilor şi să înrăutăţească situaţia.
Scaunul cu sânge, unul dintre semne
Este vorba despre dureri, mai ales în timpul scaunului. Unele persoane caută să evite durerea prin reţinerea scaunului, ceea ce provoacă apariţia constipaţie. Printre alte simptome se mai numără sângerările însoţite de usturimi, secreţia anală şi senzaţia de presiune. Cei care au această afecţiune au dificultăţi de a sta jos şi orice tuse sau mişcare bruscă le provoacă dureri.
Ce paşii trebuie să urmezi după apariţia lor
Imediat ce ai observat semnele acestei boli, încearcă pentru o săptămână un medicament sub formă de supozitor sau de cremă. Cere sfatul medicului sau al farmacistului pentru a alege produsul potrivit! Dimineaţa şi seara, nu uita să faci timp de 20 de minute băi cu apă la temperatura camerei. Medicul specialist chirurg-proctolog Eugen Pîslaru atenţionează că „Dacă simptomele nu dispar după câteva zile, cel mult o săptămână, neprezentarea la un control medical agravează afecţiunea”. Iată de ce pudoarea trebuie lăsată deoparte. Mai mult, hemoroizii pot fi uneori semnul unor boli de ficat sau al unor tumori uterine.
Când este indicată operaţia
Netrataţi, hemoroizii iau în volum, iar una dintre soluţiile propuse de medici este intervenţia chirurgicală. Totuşi, chiar şi în acest caz există riscul ca hemoroizii să recidiveze, iar operaţia este dureroasă şi necesită recuperare de lungă durată. În unele clinici există o alternativă: un tratament care nu necesită spitalizare şi nici concediu medical. În decursul a trei-patru şedinţe se realizează injecţii cu substanţe, care coagulează sângele şi micşorează venele, şi se fac ligaturări ale hemoroizilor. Medicul va folosi un gel anesteziant înainte. O altă metodă adjuvantă este aplicarea unor unguente locale pentru calmare pe care le aplici după scaun şi seara.
Atenţie!
Hemoroizii pot apărea şi în sarcină
În perioada unei sarcini, dar şi în timpul travaliului vasele de sânge ale intestinului gros îşi măresc diametrul din cauza creşterii volumului uterului şi a cantităţii de sânge care irigă bazinul, a măririi greutăţii corporale, dar şi a contracţiilor. Aceşti factori duc la apariţia hemoroizilor însoţiţi adesea de fisuri anale.
Extrasfaturi:
-Bea minimum doi litri de apă pe zi
-Mănâncă la ore fixe şi mestecă bine alimentele
-Consumă cereale, legume şi fructe proaspete şi iaurt contra constipaţiei
-Mergi la toaletă când simţi această nevoie
-Foloseşte pentru igiena intimă un săpun lichid vegetal