Remediile naturiste care îţi întăresc imunitatea
Usturoiul
Stimulează creşterea nivelului de antioxidanţi din organism şi ţine departe bacteriile şi virusurile. Datorită unei substanţe pe care o conţine ̶ alicina, factor de creştere al imunităţii, usturoiul este considerat un antibiotic natural. Această substanţă se formează doar când usturoiul este tăiat sau zdrobit.
Adulţilor li se recomandă ca doză minimă 2-3 căţei de usturoi proaspăt pe zi, în cură de o săptămână, nu mai mult.
Ghimbirul
Ajută corpul să se apere împotriva radicalilor liberidatorită proprietăţilor sale antioxidante.
Ţine răcelile la distanţă şi este un bun expectorant, fiind indicat în virozele tractului respirator superior şi în gripe. În combinaţie cu lămâie, vei obţine unul dintre cele mai bune remedii anti-răceală, cu efect de alcalinizare a organismului.
Consumă-l ca atare, în preparate ori în limonade.
Cătina
Cu un conţinut ridicat de vitamina C, mai bogat de 10 ori decât citricele, cătina este un antioxidant extrem de puternic.
Graţie vitaminelor pe care le conţine: A, E, B2, B6, K, aceasta te ajută să-ţi întăreşti sistemul imunitar. Zdrobeşte cătină proaspătă cu ajutorul unui blender, apoi strecoară pasta obţinută. Pentru a-i spori efectul, poţi adauga şi miere naturală.
Conţinutul se păstrează la loc răcoros. Se administrează între 1-2 linguriţe cu apă.