Durerea de ureche vă trece cu MUŞEŢEL
Pentru durere
Se manifestă la nivelul pavilionului urechii sau în spatele acestuia, însoţită de zgomote în urechi, cu stare generală alterată, febră, insomnie.
Urechelniţă
suc proaspăt: câte 1-3 picături în urechea afectată
cataplasme: frunzele proaspete se introduc într-o cană cu apă fierbinte, se lasă 10-15 secunde, se scot, se presează şi se aplică, sub formă de cataplasmă, în spatele urechii. tinctură: se pun câte 2-3 picături în ureche, de 3 ori pe zi zilnic.
Muşeţel. Într-un săculeţ de tifon de dimensiuni mici se pune muşeţel uscat, care se încălzeşte punând săculeţul pe un capac, deasupra unei băi de aburi; apoi se aplică planta, sub formă de cataplasmă, pe urechea dureroasă şi se ţine 10 minute; se fac aplicaţii de 2 ori pe zi.
Pentru inflamaţie locală
Este inflamarea urechii externe sau medii însoţită şi de durere, febră, iritabilitate şi nas înfundat.
Muşeţel, infuzie din o lingură de flori la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 5 minute, se strecoară, se beau 4 căni pe zi, iar cu infuzia se pot face spălături auriculare (în urechi).
Urzică, infuzie din o lingură de flori la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 5 minute, se strecoară, se beau 4 căni pe zi, iar cu infuzia se pot face spălături auriculare (în urechi).
Propolis, tinctură, câte 1 picătură în fiecare ureche, de două ori pe zi, timp de 7-10 zile.
Amestec de plante, gălbenele, tătăneasă, salvie, trifoi-roşu, în părţi egale; o lingură din amestecul de plante se infuzează 5 minute în 250 ml de apă clocotită; se strecoară, se răceşte şi se beau 3-4 căni pe zi; cu infuzia se pot face spălături auriculare (în urechi).
Pentru secreţie
Se manifestă prin existenţa unei secreţii auriculare în exces, de culoare maronie, care se poate acumula în conductul auditiv extern, formând dopuri.
Muşeţel, sub formă de ulei: se pune câte o picătură în fiecare ureche, în fiecare seară, până la dispariţia secreţiilor.
Suc de lămâie. Se pune câte o picătură în fiecare ureche, în fiecare seară, până la dispariţia secreţiilor.
Amestec de plante, infuzie din coada-calului, salvie, pătlagină, echinaceea, în părţi egale, se pune o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită; se infuzează două minute; se beau două căni pe zi, până la dispariţia secreţiilor; remediul se foloseşte în paralel cu picăturile de mai sus (se folosesc toate cele trei remedii, împreună, în acelaşi timp).