Cele mai utile sfaturi pentru tratarea arsurilor
În arsurile uşoare, iniţial apare înroşirea pielii şi umflarea uşoară, urmând ca în câteva zile manifestările să dispară, lăsând uneori în urmă o pată maronie.
Primul ajutor în caz de arsuri superficiale
- Imediat după producerea arsurii se recomandă plasarea zonei afectate sub jet de apă rece de la robinet, pentru cel puţin 10 minute.
- Ulterior se recomandă aplicarea de comprese umede, preferabil pansamente sterile impregnate cu apă plată. Acestea trebuie aplicate pur şi simplu, fără a efectua pansamente care să strângă zona afectată.
- Dacă rana conţine resturi textile se recomandă ca acestea să fie îndepărtate de către medic.
- Pentru reducerea inflamaţiei se indică administrarea unui antiinflamator, de tipul aspirinei sau ibuprofenului, în cazul adulţilor.
- Nu se aplică creme grase sau unguente deoarece acestea astupă porii şi agravează arsura. Aplicarea untului are acelaşi efect nedorit.
- Băşicile formate nu se sparg, ci se lasă să se desprindă singure, în câteva zile.
- Uleiul de floarea-soarelui sau uleiul de măsline aplicate pe o arsură pot determina eczematizarea leziunii şi de aceea nu este indicat să fie utilizate ca şi metode de tratament al arsurilor.
- Se pot utiliza sprayuri cu antibiotice şi hidrocortizon, disponibile în farmacii.
- În cazul transportului către medic, nu se fac pansamente strânse şi nu se aplică plasturi, ci se înveleşte zona afectată în folie de aluminiu de bucătărie, pentru a nu introduce în leziune fragmente textile care ar putea conduce la infecţie.
- Nu se aplică gheaţă pe arsură deoarece poate apărea contracţia vaselor de sânge având drept rezultat întârzierea vindecării arsurii.
Mergi cât mai repede la medic dacă este gravă
Dacă arsurile sunt profunde sau foarte întinse, dacă sunt însoţite de durere intensă, febră sau secreţii purulente se recomandă prezentarea în cel mai scurt timp la medic, pentru a putea preveni pe cât posibil complicaţiile, printre care se numără infecţiile, insuficienţa renală sau şocul septic. Arsurile severe pot duce la deces.
Tipurile de arsuri
În arsurile de gradul II apar băşici pline cu lichid, care se pot sparge lăsând suprafeţe neacoperite de piele, peste care se vor forma ulterior cruste.
Arsurile de gradul III sunt mult mai grave, pielea este uscată şi neagră şi rana poate merge până în profunzime, afectând muşchii şi oasele.
Arsurile de gradul I şi II se vindecă fără cicatrice, spre deosebire de arsurile de gradul III, care lasă cicatrici inestetice, caracteristice.
Remedii naturiste pentru arsurile uşoare
Există dovezi că arsurile de gradul I, dar şi cele de gradul II se tratează foarte uşor şi cu mare succes cu albuş de ou. Albuşul de ou se pune în straturi după ce arsura a stat sub jet de apă rece (cel puţin 15 minute). Se pun mai multe straturi timp de o zi, apoi următoarele 3-4 zile se continuă tratamentul. Arsura se retrage, urmele dispar şi pielea îşi revine la normal. Albuşul se bate bine înainte de aplicare. Vindecarea rapidă şi fără urme se datorează colagenului existent în ou, care este o placentă plină de vitamine, de fapt. Aşa se explică forţa de regenerare şi puterea de a îndepărta durerile.
În plus, pentru a preveni infectarea zonei şi pentru a stimula vindecarea rănii, aplicaţi comprese cu infuzii obţinute din plante medicinale (precum muşeţel, coada şoricelului, gălbenele, tătăneasă sau muguri de plop). După ce v-aţi ars, primul lucru pe care-l aveţi de făcut este să reduceţi temperatura zonei afectate. Turnaţi apă rece, din belşug, timp de 15-30 de minute.
Pe rana curăţată, ungeţi-vă cu miere de albine. Aceasta se va comporta ca un antibiotic natural, prevenind infecţiile. Amestecaţi miere cu polen şi pasta obţinută aplicaţi-o pe arsură. E un vechi remediu chinezesc despre care se spune că poate vindeca până şi cangrenele.
Puteţi aplica şi un strat de unguent de gălbenele, fără să masaţi prea mult timp. Nu acoperiţi cu pansament. Şi Aloe Vera e foarte bună pentru tratarea arsurilor. Tăiaţi câteva bucăţi de plantă, dacă aveţi în ghiveci în casă, şi aplicaţi pe zona afectată.
După ce aţi igienizat bine rana, aplicaţi conţinutul unei capsule de vitamina E. Ajută la vindecare. Aplicaţi ulei de lavandă pentru a reduce usturimea şi a grăbi vindecarea zonei afectate.