Prin implanturi dentare poti obtine un zambet perfect!

1 clicksanatate implantologiesector4 jpg jpeg

Implantologia dentara este undomeniu de mare interes, dat fiind faptul ca ofera posibilitatea rezolvarii problemelor de natura endodontica, ce poate fi aplicat celor mai multi pacienti care se confrunta cu aceasta afectiune.

Încă de la deschiderea sa, Implantologie Sector 4, cabinet stomatologic în Tineretului, Bucureşti, a urmărit în mod prioritar calitatea actului medical, utilizând în această idee, aparatura şi tehnologie de ultima generaţie, materiale consumabile de unică folosinţă atent selecţionate şi tehnici de sterilizare premium. Cu peste 16 ani de experienţă, pacienţii găsesc la Elveto Dent soluţii pentru cele mai dificile probleme stomatologice, primind tratamentul cel mai potrivit prin servicii dedicate, precum cele de implantologie, endodonţie, estetică dentară, chirurgie,  protetică sau ondodonţie.

Între cele mai utilizate servicii medicale în clinică, implanturile osteointegrante şi-au dovedit eficienţa în 96% din cazurile de care s-au ocupat medicii stomatologi. Pacienţii care beneficiză de implant dentar în Bucureşti, se pot bucura de un zâmbet frumos în doar câteva săptămâni.

Cum se realizează intervenţia pentru un implant dentar

De regulă, cauzele pentru care mulţi evită implantul dentar care sa leasigure zâmbetul perfect ţin de investiţia de bani şi de frica posibilelor dureri. Prin politica abordată de clinica Implantologiesector4.ro, ambele cauze pot fi eliminate:

-        în ideea de accesibilitate la implanturi, clinica propune promoţiila care să poată avea acces cât mai mulţi pacienţi care se confruntă cu endodonţia. De exemplu, în această lună, preţul unui implant dentar este de 399 de euro şi include consultaţia, stabilirea planului de tratament, implantul dentar, bontul protetic şi coroana dentară;

-        în ceea ce priveşte frica, prin faptul că discută cu pacienţii şi le explică în detaliu în ce constă procedura, medicii dentişti reuşesc să le insufle încredere, prin urmare, să te faciliteze sentimentul de siguranţă.

În ce constă prima fază a implantului dentar

Prima fază include două vizite la clinica dentară, fiecare dintre acestea fiind foarte importante pentru procedura în sine.

Prima vizită durează atât timp cât este necesar, neavând limite, şi include:

-        examinarea în detaliu a dinţilor;

-        realizarea unei radiografii;

-        realizarea mulajului din gips;

-        întocmirea planului personalizat de tratament, explicat în detaliu pacientului;

A doua vizită la stomatologie are ca subiect realizarea intervenţiei şi are o durată mai mică sau mai mare, raportată la numărul de implanturi care vor fi plasate. Stomatologii de la Implantologie sector4.ro apreciază 1-3 ore, pentru o procedură medie. În timpul intervenţiei, la dorinţa pacientului, se poate folosi anestezie locală sau generală. La finalul intervenţiei i se vor oferi sfaturi de recuperare rapidă. După ce procesul de osteointegrare se încheie, se poate finaliza şi lucrarea protetică.

Este esenţial ca pacientul să respecte recomandările dentistului (inclusiv cele legate de igiena orală), pentru ca intervenţia să se bucure de succes, iar la final, acesta să obţină un zâmbet frumos. Dincolo de faptul că implantul dentar oferă o serie de avantaje legate de funcţionalitate, asigură şi avantaje psihice de necontestat. O persoană care poate să zâmbească fără grija, va fi mai sigură pe ea şi mai implicată în interacţiunile sociale.