VIDEO: Un somn bun te apără de răcelile de toamnă

1 2 jpg jpeg

Somnul e vital!

Pentru sistemul imunitar, somnul este vital, ca stimulent şi ca perioadă de regenerare. Aceleaşi substanţe care produc somnul, stimulează şi producţia de interleucină, una dintre cele mai puternice arme ale sistemului imunitar. Somnul păstrează sub control greutatea corporală, reglează hormonii, îmbunătăţeşte buna dispoziţie şi claritatea gândirii.

Mâncaţi lămâie!

Stoarceţi câteva picături de suc de lămâie în apă, ceai, salată (în loc oţet) sau prăjituri! Aşa veţi reuşi să menţineţi un PH sănătos în corp. Lămâia este alimentul ideal pentru restabilirea echilibrului acizi-baze din organism. Aciditatea produsă de sucul de lămâie sau oţetul de mere creşte rezistenţa corpului la infecţii, pe când alte medii mai acide favorizează dezvoltarea viruşilor.

Faceţi mişcare!

Sportul e bun la toate! Înlătura stresul, măreşte circulaţia la nivelul creierului, ajută la producerea endorfinei (substaţă care produce buna dispoziţie) şi, în plus, întăreşte sistemul imunitar. Studiile arată că activitatea sportivă face să crească numărul anticorpilor pentru 24 de ore.

Nu vă stresaţi!

Stresul este unul dintre duşmanii cei mai puternici ai sistemului imunitar. Sub influenţa hormonilor de stres, numărul anticorpilor se reduce simţitor. De aceea, exerciţiile de relaxare, plimbările în aer liber, orele de repaus şi activitatea în timpul liber sunt absolut necesare pentru sănătate.

Click! spune:

Printre simptomele răcelilor de toamnă se numără tusea, nasul înfundat, durerea în gât, uneori şi durerile de cap. Cele mai frecvente sunt infecţiile acute ale căilor respiratorii. Pentru a ocoli răcelile este nevoie şi de o igienă atentă. Spălaţi-vă pe mâini cât mai des, evitaţi atingerea nasului şi a ochilor dar şi contactul cu persoanele care sunt deja răcite.