Top 5 plante care îţi pun sănătatea în pericol

1 2 jpg jpeg

Aceste plante pot cauza dureri de cap şi de stomac, ameţeli, stări de greaţă, vomă, alergii, iritaţii sau chiar moartea. Aşa că nu e deloc de glumit. În plus, în urma unor studii, s-a demonstrat că, aproape 90% dintre cazurile de otrăvire la cei mici sunt cauzate de înghiţirea unor flori toxice.

1. Ficusul

Deşi este una dintre cele mai întâlnite plante de apartament, ficusul este un real pericol pentru cei mici. Specialiştii ne atrag atenţia că tulpina şi seva acestei plante sunt extrem de toxice, iar interacţiunea acestora cu pielea poate da alergii.

2. Narcisele

Blândele şi înmiresmatele narcise reprezintă un pericol pentru sănătate. Poate că nu te-ai fi aşteptat ca şi narcisele să fie toxice, însă bulbul acestora este otrăvitor. Dacă este mâncat, este posibil să dea stări de greaţă, vărsături şi dureri abdominale. În cazul în care o persoană consumă din această parte a plantei, trebuie să meargă de urgenţă la spital.

3. Leandrul

Această plantă conţine glicozide care au efect cardiotoxic. De aceea, leandrul nu este recomandat să fie ţinut în apartament şi, chiar dacă-l păstrăm afară, trebuie să acordăm o atenţie deosebită interacţiunii unui copil cu el. Ficusul poate produce probleme cardiace, în plus afectează şi activitatea cerebrală.

4. Lăcrămioara

Evitaţi această floare! Este toxică. Chiar dacă mulţi o recomandă ca plantă medicinală, nu ar trebui să o consumaţi. Se pare că lăcrămioara provoacă dureri de stomac, probleme destul de serioase cu inima, greţuri, vomă şi ameţeli puternice.

5. Anthurium

Această plantă mai este numită şi Floarea Flamingo. O găsim în toate florăriile şi este utilizată extrem de des în aranjamentele florale. Însă, consumarea acestei flori duce la senzaţii puternice de arsuri în cavitatea bucală, dureri de maxilar şi dificultate la înghiţit.