Toamna se numără arsurile la stomac

2 2 jpg jpeg

Dacă ai stomacul sensibil, este posibil ca toamna să nu fie anotimpul tău preferat. Acum se accentuează arsurile stomacale, cauzele fiind puse şi pe seama variaţiilor de temperatură, care afectează starea psihică, dar şi stomacul.

Medicii vorbesc şi despre ciclicitatea arsurilor gastrice: ele se acutizează primăvara şi toamna, pe durata a şase săptămâni. Acest lucru coincide cu timpul necesar de vindecare a unei leziuni ulceroase.

Acest disconfort digestiv poate apărea şi din cauza stresului sau dacă iei antibiotice ori calmante, mai ales pe stomacul gol. Durerea de stomac poate fi resimţită şi după masă, în special ­dacă ai mâncat prea repede.

Dacă fumezi, bei multă cafea sau alcool, poţi, de asemenea, să te alegi cu un astfel de disconfort.

Relaxarea calmează durerile

Dacă este vorba despre o durere trecătoare, te vindeci mai uşor. Încearcă să te relaxezi! ­Dacă ai stomacul sensibil, ţine un jurnal al tuturor alimentelor consumate.

Aşa, vei şti care sunt cele care-ţi provoacă starea de rău. De exemplu, există persoane care nu tolerează legumele acide, precum roşiile sau castraveţii.

Pierderile în greutate, ­alarmante

Dacă durerile trecătoare nu trebuie să te îngrijoreze, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre gastrită. Această afecţiune reprezintă inflamaţia mucoasei stomacului şi se manifestă prin greaţă, pierdere în greutate, vărsături, indigestie, eliminarea de gaze din stomac şi balonare.

Dacă ai cel puţin două-trei dintre aceste simptome, mai mult de o săptămână, este cazul să mergi la un consult gastroenterologic.

Bacteria care ne «roade» stomacul

Helicobacter pylori, o bacterie localizată în stomac la peste jumătate din populaţie la nivel mondial, poate da arsuri stomacale, gastrită, ulcer gastric şi duodenal şi cancer gastric.

Transmiterea acestei bacterii este favorizată de nerespectarea regulilor de igienă (mâini murdare, fructe şi legume nespălate).

Tratamentul infecţiei cu Helicobacter pylori include o combinaţie de două antibiotice active, administrate timp de 7‑14 zile, precum şi un inhibitor al secreţiei acide gastrice, cu durată de acţiune mare (omeprazol, esomeprazol, pantoprazol, lansoprazol), administrat timp de o lună.

Endoscopia face dife

renţa

Dacă arsurile la stomac ascund o gastrită sau un ulcer, numai medicul îţi va spune! Un diagnostic cert nu poate fi pus decât în urma unor investigaţii medicale.

Potrivit dr. Cătălin Hutanaşu, de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie din Iaşi, cea mai relevantă investigaţie este endoscopia digestivă superioară (o cameră de filmat de dimensiuni foarte mici explorează esofagul, stomacul şi duodenul, orice modificare fiind uşor de observat).

Se mai poate folosi examenul cu bariu al tubului digestiv, dar informaţiile oferite sunt limitate. Odată depistată boala, medicul curant va prescrie un tratament adecvat.

5 sfaturi ca să eviţi arsurile stomacale

- Ia trei mese pe zi şi două gustări. - Evită fumatul, alcoolul, dar şi alimentele iritante, precum condimentele, grăsimile şi prăjelile. - La cină alege mâncăruri uşoare şi ia masa cu cel puţin două ore înainte de culcare. - Nu te întinde pe pat decât dacă a trecut o jumătate de oră de la masă. - Evită mâncărurile foarte reci sau prea fierbinţi.

Depistarea infecţiei cu Helicobacter pylori se face prin analiza materiilor fecale, prin teste respiratorii ori de sânge şi prin endoscopie.

Sfat: Persoanele cu arsuri la stomac trebuie să evite cafeaua şi ciocolata.