Oamenii mici de statură se îmbolnăvesc de inimă

Femeile care au mai puţin de 1,53 metri şi bărbaţii cu o înălţime sub 1,65 metri prezintă un risc mai mare de a dezvolta maladii cardiovasculare comparativ cu femeile cu o înălţime de peste 1,66 metri şi bărbaţii mai înalţi de 1,73 metri.
Studiul publicat în European Heart Journal sugerează că statura scundă ar trebui adăugată pe lista factorilor de risc cardiac, alături de obezitate şi nivelul colesterolului. Atenţie însă: a fi înalt nu reprezintă o protecţie în sine în ceea ce priveşte infarctul, au precizat cercetătorii finlandezi.