”Nimic nu este IMPOSIBIL”

Mi-a fost greu să spun pe scurt povestea lui Iulian Crăciun (34 de ani). Aflasem de Iulian la sfârşitul anului trecut, de... Crăciun. Mi s-a spus că este un tânăr extraordinar, care face lucruri deosebite, care-i mobilizează pe ceilalţi.

Şi asta deşi viaţa a avut grijă să-i pună suficiente piedici. Înainte de a ne întâlni i-am cercetat blogul, www.iuliancraciun.com.

Am aflat că are atrofie spinală musculară de tip 3. Adică muşchii s-au slăbit şi s-au deteriorat în timp, neprimind semnale corecte de la neuronii motori din măduva spinării şi din creier, şi ei deterioraţi.

Iulian a avut ghinionul de a a fi acel copil din aproape 24.000 care se nasc anual în România cu această boală genetică, a doua ca frecvenţă după fibroza chistică. De peste 30 de ani, se deplasează cu ajutorul unui cărucior cu rotile.

Din cauza deteriorării coloanei, şi vocea îi este schimbată. De abia în urmă cu 3 ani i s-a pus diagnosticul corect, după 50 de ”prognosticuri” greşite. ”După unii doctori, acum eram de mult...”, mi-a spus zâmbind.

”Pas cu pas le rezolvăm pe toate”

M-am întâlnit cu Iulian seara, după serviciu. A venit însoţit de un fost coleg de şcoală, care-l ajută să se deplaseze. Mi-a spus că lucrează în jur de 10-11 ore pe zi, chiar şi de acasă.

De câţiva ani, are o firmă de dezvoltare web şi de programare. Şi mulţi clienţi importanţi. A venit din Ploieşti la facultate. A absolvit Facultatea de Electronică din Bucureşti. Pe lângă boală, a trebuit să depăşească şi problemele din familie: mama paralizase, tatăl îi murise...

Putea să termine orice altă facultate mai puţin ”rigidă”. Chiar umanistă, mi-am zis urmărindu-l vorbind. E comunicativ şi sensibil în discurs. Puternic în mesajele transmise şi în voinţă.

E genul de om despre care auzim că a întreprins acţiuni peste capacitatea noastră de înţelegere. Omul care caută soluţiile. ”Pas cu pas le rezolvăm pe toate. Am citit asta undeva şi fac o comparaţie. Să luăm, de exemplu, drumul de la Ploieşti la Bucureşti. Din punctul de plecare nu vedem Ploieştiul, dar pas cu pas ne apropiem de el”, mi-a zis.

Are o fetiţă de un an

Are două ”proiecte” dragi lui. Pe primul l-a ”realizat” şi datorită soţiei sale frumoase: fetiţa de un an şi trei luni. Îmi arată mândru pozele fetiţei. Îmi spune că nu doreşte însă să publice poze cu ea.

Despre el, nicio problemă, ne spune tot. Este extravertit, prietenos (şi-a mai restrâns cercul de prieteni în ultimul timp, acum are doar 20!), îi place să citească, să se plimbe. O parte din munca lui constă în transmiterea mesajelor optimiste şi motivatoare celor care au nevoie. Alături de alţi doi amici a înfiinţat un ONG, Asociaţia StartEvo. Au pornit întâi de la un portal online, dedicat celor care doreau să-şi găsească inspiraţia.

”Când nu ştii ce să faci... fă ceva”

Iulian a realizat până acum aproape 90 de filmuleţe cu personalităţi din România: Retre Roman, Andreea Marin, Robert Turcescu, Andreea Raicu... ”Este o experienţă extraordinară să te întâlneşti cu toţi aceşti oameni şi să le transmiţi mesajul nealterat.

Să vezi modul cum abordează lucrurile, cum au trecut peste probleme”, mi-a povestit Iulian. De la fiecare a învăţat câte ceva. De la Petre Roman îşi aduce aminte că a aflat că atunci când nu ştii ce să faci... fă ceva.

Am intrat pe site-ul Asociaţiei StartEvo. Printre zecile de filmuleţe cu diferite personalităţi, am găsit şi descrierea lui Iulian: ”Unii oameni se miră cum de eu mai pot să zâmbesc. Sau cum de mai pot să muncesc. Sau cum pot să reuşesc cea ce îmi propun. Nu e uşor. Dar nu mă dau bătut. Pentru că vreau să merg mai departe. Dacă eu pot, oricine poate”.