De ce nu trebuie să te sperie colonoscopia

1 2 jpg jpeg

Poate această investigaţie să salveze vieţi? Cu siguranţă, da. Colonoscopia nu doar previne apariţia cancerului colorectal, ci poate să amâne şi să scadă din intensitatea riscului de deces.

Tumorile maligne care apar la nivelul intestinului gros reprezintă a treia formă de cancer care provoacă decese, des întâlnită atât în rândul femeilor cât şi la bărbaţi.

Chiar dacă datele arată că investigaţia contribuie mult la menţinerea sănătăţii intestinului gros, există încă o reţinere faţă de procedură, care este mai mult decât neplăcută. Dar, atenţie, îţi poate salva viaţa!

Mai poţi citi pe această temă:

Posibilă alternativă pentru colonoscopie

Bărbaţii peste 50 de ani trebuie să-şi facă periodic colonoscopie

Iată câteva motive care îi fac pe pacienţi să dea înapoi când vine vorba de a face o colonoscopie.

1. Le vine greu să treacă prin procesul de pregătire pentru colonoscopie – presupune golirea totală a intestinului;

2. Le e teamă de durere;

3. Au mai trecut printr-o experienţă asemănătoare şi au simţit absolut tot;

4. Este prea scumpă investigaţia;

5. Nu-şi pot rupe din timpul petrecut alături de familie sau nu pot pleca de la serviciu. Specialiştii gastroentorologi precizează că investigaţia durează maximum 30 de minute, că poţi mânca la scurt timp după colonoscopie şi, chiar de a doua zi îţi poţi relua activităţile tale obişnuite.

Efortul financiar şi disconfortul ar trebui să reprezinte foarte puţin în comparaţie cu beneficiul adus sănătăţii intestinului şi, în general, a vieţii.

În concluzie, colonoscopia creşte speranţa de viaţă, deci un disconfort de o jumătate de oră îţi poate prelungi viaţa cu zeci de ani.