Cum să combaţi oboseala la menopauză
Este cunoscut faptul că la menopauză femeile au de a face cu diferite stări fizice şi emoţionale, ce adesea sunt foarte greu de controlat. Unul dintre aspectele ce trebuie gestionat cu mare precizie fiind starea de oboseală care atrage după sine şi alte simptome.
Pentru a te bucura timp îndelungat de o stare de bine ţine cont de sfaturile de mai jos:
Nu uita niciodată de sport
Sportul nu are vârstă, iar dacă alegi să începi ziua cu câteva exerciţii pe care să le faci ani la rândul şi la care să difersifici de fiecare dată, vei constata faptul că organismul tău va fi mereu tânăr, afecţiunile vor sta la distanţă de tine şioboseala va deveni o simplă amintire.
Studiile efectuate au scos la iveală că dacă femeile se apucă de sport cu cel puţin 2-3 ani înainte de perioada de pre-menopauză, nivelul de energie va creşte vizibil şi starea de oboseala se va diminua considerabil.
Nu sări peste orele de somn
Cu cât este mai târzie ora de culcare cu atât mai obosit vei fi peste ani, deoarece organismul tău nu reuşeşte să se refacă peste noapte suficient astfel încât să se menţină tânăr.
În schimb dacă te vei învăţa să adormi şi să te trezeşti la aceiaşi oră, organismul tău îşi va crea un anumit bioritm şi astfel la menopauză oboseala nu te va afecta chiar atât de mult.
Dacă faci abuz de alcool sau cafea, să nu te mire faptul că nu poţi dormi noaptea sau că te trezeşti prea dimineaţă, cu dureri de cap sau ameţeală.
Ai grijă la temperatura casei
Cu cât va fi mai crescută temperatura în cameră cu atât mai predispus vei fi să nu te odihneşti corespunzător. Şi asta deoarece organismul se poate adapta mult mai uşor când temperatura din jur este un pic mai scăzută, astfel metabolismul consumă din ţesutul adipos pentru a crea condiţii bune de odihnă.
Apelează cu încredere la orice formă de meditaţie, fie că este vorba despre yoga, dans, aerobic, plimbat prin parc fie o mică evadare în natură.
Găseşte-ţi echilibrul interior şi astfel stresul va sta la distanţă de tine. Alege să îţi eliberezi mintea în momentul în care închizi ochii seara după o zi agitată, detaşează-te de toate gândurile negative şi priveşte întotdeauna partea plină a paharului.
Alimentaţia, cheia sănătăţii
Evită mesele grele, produsele grase, bazează-te pe o alimentaţie bogată în legume, fructe şi nu mânca mai tarziu de ora 18. Masa târzie va favoriza apariţia anumitor probleme de sănătate, printre care surplusul de kilograme, apariţia refluxului gastro-esofagian şi lipsa odihnei nocturne corespunzătoare.