Cum folosim corect aerul condiţionat

1 2 jpg jpeg

Aerul condiţionat, atât de apreciat pe perioada verii de foarte mulţi dintre noi, poate fi răspunzător pentru o serie întreagă de probleme de sănătate care ne fac să ne gândim de două ori atunci când decidem achiziţionarea sau utilizarea lui.

Predispune la infecţii respiratorii

În interiorul aparatului se pot acumula microorganisme periculoase pentru sănătate (bacterii, virusuri, ciuperci), care predispun organismul la afecţiuni precum otite, rinite, sinuzite sau bronşite. Pericolul este cu atât mai mare cu cât ai deja aceste afecţiuni, care, în urma utilizării în exces a aerului condiţionat, se pot croniciza.

De asemenea, trecerea bruscă şi succesivă de la aerul cald la cel rece şi viceversa duce la apariţia infecţiilor respiratorii, în special la nivelul amigdalelor.

Atenţie şi la infecţiile cu bacteriile din grupul Legionella, care pot fi întâlnite şi în filtrele de aer condiţionat. Acestea pot cauza o infecţie pulmonară gravă (legioneloza), deosebit de periculoasă în special pentru persoanele de vârsta a treia sau pentru cele care au imunitatea scăzută.

Pune în pericol sănătatea ochilor

Unele aparate de aer condiţionat nu sunt dotate şi cu umidificator şi din acest motiv usucă aerul din încăpere. Primii care au de suferit sunt ochii, deoarece aerul uscat provoacă adesea afecţiuni oculare, mai ales la persoanele care poartă lentile de contact sau ochelari. Cele mai frecvente sunt conjunctivitele sau sindromul ochiului uscat, în acest caz fiind necesare lacrimile artificiale.

Provoacă alergii

Aerul expulzat prin aparatele de aer condiţionat este unul recirculat de sistemele de ventilaţie şi din acest motiv are tendinţa de a concentra o cantitate mai mare de alergeni: polen, spori de mucegai sau acarieni, ceea ce predispune la apariţia sau agravarea alergiilor. Tot în urma expunerii la aer condiţionat se poate instala sindromul Raynaud (sindromul mâinilor şi picioarelor reci).

Evită şocul termic

Temperatura la care reglăm aparatului trebuie să fie cuprinsă între 22-25 ˚ C. Încăperile nu trebuie r=ăcite mai mult, pentru a se evita expunerea organismului la variaţii mari de temperatură, care pot duce la stop-cardiorespirator, în special în cazul persoanelor cardiace.

De asemenea, în cazul călătoriilor cu maşina se recomandă ca aerul condiţionat să fie direcţionat către picioare, şi nu către cap. Mai mult, intensitatea lui trebuie redusă cu 15 minute înainte de a coborî din maşină, pentru a preveni un eventual şoc termic.

Reguli de folosire a aparatului de aer condiţionat

Evitarea unor eventuale probleme de sănătate începe cu locul unde este amplasat aparatul de aer condiţionat. Astfel, fluxul de aer nu trebuie îndreptat direct spre locurile cele mai utilizate din încăpere, pentru că în timp se pot declanşa unele afecţiuni, precum nevralgiile, durerile la ceafă şi torticolisul (amorţeli la nivelul braţelor sau al degetelor).

Este de preferat ca distanţa dintre fluxul de aer şi o persoană să fie de cel puţin 6 metri, iar în cazul copiilor este interzisă instalarea aparatului de aer condiţionat în camera lor.

În general, este de preferat ca aparatul să fie amplasat pe hol sau într-un spaţiu mai puţin circulat, iar răcirea locuinţei să aibă loc indirect. Pentru a împiedica acumularea de virusuri, bacterii sau substanţe alergene, filtrele de aer condiţionat trebuie curăţate de două ori pe an. Dr. Gheorghe Ghica, medic specialist medicină generală, Reţeaua de sănătate Regina Maria, Bucureşti

Folosirea incorectă a aerului condiţionat duce la apariţia a ceea ce se numeşte, ˵sindromul clădirii bolnaveʺ, care reprezintă un complex de simptome ce reuneşte sfera ORL, a afecţiunilor respiratorii, cutanate, oftalmologice şi manifestări neuropsihice, care se întâlneşte la persoanele care lucrează în special în marile clădiri de birouri, dar nu numai, şi care dispare în momentul în care acestea părăsesc clădirea.

Astfel, o pleiadă întreagă de manifestări, cum ar fi durerile musculare, iritaţiile mucoaselor (orofaringiană, oculară), erupţiile cutanate, tusea, senzaţia de gât uscat, starea de oboseală accentuată, durerile de cap, somnolenţa, tulburările de concentrare, sunt legate atât de calitatea aerului condiţionat, cât şi de poziţionarea acestuia.

INFO: Aerul condiţionat nu trebuie lăsat deschis în timpul nopţii.