Motive să faci anual testul Papanicolau
Este mai bine să previi decât să nu mai ai după aceea cum să repari. Femei din întreaga lume sunt depistate anual cu cancer de col uterin, asta pentru că nu s-au dus la control cel puţin o dată pe an.
În urma examenului Pap se poate afla precoce dacă există semne de cancer cervical, însemnând că pot fi descoperite din timp dacă la nivelul colului uterin se găsesc nişte celule anormale care odată cu avansarea bolii se pot transforma în celule maligne.
Testul HPV
În funcţie de rezultatul primit fiind descoperire modificări la nivelul colului, medicul ginecolog recomandă tratament cu ovule şi revenirea la control după 3-6 luni şi repetarea acestei investigaţii. Dacă pacienta nu s-a vindecat se recomandă testul HPV, colposcopia şi biopsia de col. Nu toate modificările apărute duc la diagnosticarea pacientei cu temuta boală, Cancerul.
S-a descoperit că anumite tulpini al virusului HPV (Virusul Papiloma Uman) pot duce la declanşarea cancerului de col uterin, care reprezintă una dintre cele mai întâlnite forme de cancer de pe glob.
Se spune că circa 80% dintre persoanele active sexual din întreaga lume au luat cel puţin o dată în viaţă acest virus. Din nefericire de multe ori nu există simptome iar persoana e purtătoare. Există unele tulpini care sunt extrem de periculoase pentru sănătatea aparatului genital, şi anume, tipurile 16, 18, 45, 31.
În Europa, primele două, 16 şi 18, sunt responsabile de aproximativ 70% din cazurile de cancer de col. Este bine ca toate testele medicale să fie făcute la o clinică serioasă care să garanteze obţinerea unor rezultate corecte.
Dacă pentru testul Papanicolau statul acoperă cheltuielile dacă plăteşti cotizaţia la sănătate, cu testul HPV nu mai e aceeaşi poveste. Astfel că, dacă spre exemplu, ai nişte leziuni la col (răni la col) şi ai făcut o serie de tratamente şi nu s-au vindecat, iar medicul tău ginecolog ţi-a spus că este urgentă nevoie să faci testarea HPV, ar trebui să scoţi din buzunar peste 300 de lei.
Cum se transmite virusul HPV
Acesta nu se ia doar prin contact sexual ci şi prin atingerea organelor genitale între ele, dar şi prin prosoape, purtarea lenjeriei intime (chiloţi) a persoanei infectate sau a pantalonilor. De asemenea, poţi lua virsului şi de la ştrand ori piscină şi se poate transmite de la mamă la făt în momentul naşterii. Dacă ai uitat să te speli pe mâini şi întâmplător acestea au luat bacteria de undeva şi duci mâna în zona intimă te-ai putea infecta.
Prezervativul nu te fereşte de HPV
Reţine: prezervativul nu te fereşte de HPV! Este indicat mai bine să nu faci sex deloc decât să schimbi tot timpul partenerii. Persoanele cu imunitatea scăzută pot lua foarte uşor virusul şi în unele situaţii dacă nu este printre tulpinile cu factori mari de risc, organismul s-ar putea apăra şi elimina virusul. Sunt anumite tipuri de HPV care duc la apariţia negilor în zona intimă.
Semnale de alarmă
Dacă observi umflături, negi în zona genitală şi/sau dacă ai dureri şi sângerări anormale consulă medicul specialist. În cazul bărbaţilor dacă văd că le apar modificări ale pielii în zona genitală, umflături, negi la nivelul penisului, scrotului.
Testul Papanicolau
Există două variante de test: cel obişnuit şi cel în mediul lichid, ambele putând să depisteze dacă există formaţiuni anormale la nivelul colului.
Unii specialişti spun că cel mai bine este să faci testul Pap (cum i se mai spune) în mediu lichid deoarece acesta permite testarea concomitenta, din aceeaşi proba, a prezenţei tipurilor HPV.
Pregătirea pentru examenul Papanicolau
Nu ai voie să ai contact sexual cu 48 de ore înainte de test. Nu faci spălături în vagin, nu foloseşti tampoane (ob), ovule sau creme vaginale ori spermicide cu 2 zile înainte. Nu te programa imediat după menstruaţie.
Ştiai că fumatul în cazul femeilor cu HPV poate determina apariţia cancerului de col uterin?