De ce este necesară măsurarea densităţii osoase

Specialiştii afirmă că rata morbidităţii şi a mortalităţii este semnificativ redusă la persoanele care depistează precoce osteoporoza şi iau măsurile terapeutice care se impun. Femeile cu vârsta peste 50 de ani şi bărbaţii care au peste 65 de ani, cei care au avut fracturi de fragilitate, persoanele care au scăzut cu 3-4 cm faţă de înălţimea avută în tinereţe, cei care au urmat tratament cu cortizon peste 3 luni ar trebui să îşi evalueze riscul de a face boala. Cum se depistează osteoporoza Singura metodă prin care se poate determina dacă o persoană suferă sau nu de o scădere a masei osoase care duce la osteoporoză este măsurarea densistăţii osoase. Există mai multe teste pentru evaluarea acesteia.

În 1994, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus un ghid de diagnostic al osteoporozei bazat pe măsurarea densităţii minerale osoase prin absorbţiometrie duală cu raze X (DXA) sau osteodensitometrie. Aceasta foloseşte radiaţia X de energie joasă, depistând pierderea de masă osoasă. Se examinează mai ales coloana vertebrală şi şoldul, care sunt reprezentative pentru întregul schelet.

Testul constă în scanarea propriu-zisă a zonei, care durează câteva minute, persoana examinată stând în poziţie culcată. Este o metodă nedureroasă, neivazivă, de maximă acurateţe, presupunând iradiere minimă.

Starea masei osoase este pusă în evidenţă prin intermediul scorului T.

Os normal – Dacă scorul T al densităţii osoase este cuprins între 0 şi -1, se consideră că este vorba despre un os bine mineralizat, fiind, deci, un rezultat normal.

Osteopenia sau densitatea osoasă scăzută este exprimată printr-un scor T cuprins între -1 şi -2,5. Este vorba, în acest caz, de demineralizare osoasă moderată.

Osteoporoză – Un scor T de -2,5 sau mai mic pune diagnosticul de osteoporoză.

În osteoporoză, se asociază mai multe abordări terapeutice, care înglobează atât medicamentele, cât şi corecţia unor carenţe nutritive şi unele măsuri care au ca scop păstrarea mobilităţii şi prevenirea căderilor. Obiectivele principale ale tratamentului în osteoporoză vizează încetinirea evoluţiei bolii şi reducerea riscului de fracturi.

MEDICAMENTE. În cadrul tratamentului medicamentos al osteoporozei se folosesc terapii menite a opri degradarea oaselor sau de a stimula structura osoasă. Printre medicamentele cel mai des utilizate contra osteoporozei se numără bifosfonaţii, care inhibă resorbţia osoasă. De asemenea, medicul poate recomanda raloxifen (care scade riscul de fracturi vertebrale) şi calcitonină (previne pierderea de masă osoasă). Adesea, persoanelor cu osteoporoză le sunt prescrise suplimentele de calciu şi vitamina D. Tratamentul de substituţie hormonală este, de asemenea, luat în calcul.

ALIMENTAŢIE. O dietă echilibrată, din care să nu lipsească proteinele, calciul şi vitaminele, este importantă atât în prevenirea, cât şi în tratamentul osteoporozei.

ACTIVITATE FIZICĂ. Mişcarea este esenţială pentru menţinerea sistemului osos. Cele mai potrivite tipuri de activităţi sunt mersul pe jos, înotul, alergările, tenisul şi dansul. În cazul celor depistaţi cu osteoporoză, kinetoterapeutul recomandă cele mai potrivite exerciţii.

PREVENIREA CĂDERILOR. Persoanele cu osteoporoză sunt mai expuse riscului de a suferi fracturi, de aceea, în cazul lor, medicul poate recomanda dispozitive de asistenţă şi indicaţii privind postura corectă.