Ce investigaţii medicale sunt indicate anual
Mergi la medicul de familie şi solicită efectuarea analizelor medicale de rutină. Astfel, vei putea depista din timp eventuale probleme de sănătate. Este important ca medicul să cunoască istoricul tău familial de boli (afecţiuni prezente la părinţi sau fraţi) pentru a-ţi putea recomanda din timp anumite analize. Până la 18 ani Copiii luaţi în evidenţă de medicul de familie sunt monitorizaţi încă de la naştere. Medicul urmăreşte parametri precum auzul, văzul, greutatea şi dezvoltarea generală. La copii, în general, nu sunt indicate analizele de rutină decât dacă apar simptome precum paloarea, cearcănele, inapetenţa, retardul de dezvoltare (greutate şi înălţime), infecţii respiratorii frecvente, iritabilitate, somnolenţă, apatie. În astfel de situaţii, se recomandă: hemograma, sumarul de urină şi urocultura, radiografia pulmonară (dacă există suspiciuni de pneumonie), examen O.R.L. şi examen coproparazitologic. La acestea se pot adăuga: probe inflamatorii (VSH, fibrinogen, proteina C reactivă), ASLO, exsudat faringian şi/sau nazal, sideremie, glicemie, transaminaze, uree, creatinină, acid uric, ionogramă (calciu, magneziu, sodiu, potasiu), fosfataza alcalină, proteinemie, lipide (totale, trigliceride, colesterol), electroforeza proteinelor şi imunograma (dozare IgA, E, G, M). Până la 40 de ani
- Hemoleucogramă, glicemie, VSH, profil al grăsimilor (colesterol, trigliceride), probe hepatice (transaminaze), probe ale funcţiei renale (uree, creatinină), sideremie, calciu, magneziu, sumar de urină.
- Teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală.
- Ecografie abdominală.
- Examen stomatologic, dermatologic şi oftalmologic.
- Testarea auzului: prima la 18 ani, după care se face o dată la 10 ani.
- Hemoleucogramă, glicemie, VSH, profil al grăsimilor (colesterol, trigliceride), probe hepatice (transaminaze), probe ale funcţiei renale (uree, creatinină), sideremie, calciu, magneziu, sumar de urină, TSH şi FT4, proteina C reactivă.
- Femei: control ginecologic, analiza secreţiilor vaginale, testare Babeş-Papanicolau. Mamografia se face o dată la 2 ani, între ele fiind indicată ecografia de sân.
- Bărbaţi: PSA (antigenul specific prostatei).
- Examen stomatologic, dermatologic şi oftalmologic.
- Măsurarea tensiunii arteriale şi electrocardiograma.
- Fumătorii – spirometrie şi radiografie pulmonară.
- La recomandarea medicului, se poate face osteodensitometria.
- Pe lângă testele recomandate la categoriile anterioare de vârstă (analize de sânge, urină, ecografii etc.), se vor face suplimentar şi alte investigaţii, pentru detectarea precoce a afecţiunilor care apar pe măsura înaintării în vârstă: colonoscopia (o dată la 10 ani şi o dată la 5 ani pentru cei cu cancer colorectal în familie), testele oftalmologice (pentru depistarea degenerescenţei maculare, glaucomului etc.).
- Mamografia se face anual, iar măsurarea densităţii osoase conform recomandărilor medicului.