Platforma www.viatacuastm.ro a fost lansată în cadrul campaniei RESPIR pentru a veni în sprijinul pacienţilor cu astm şi al aparţinătorilor, dar şi pentru informarea publicului larg.

Din statisticile Societăţii Europene de Boli Respiratorii a rezultat că, la nivel european, între 30 şi 70% dintre pacienţii cu astm nu îşi administrează tratamentul prescris pentru a trata inflamaţia căilor respiratorii şi a ţine boala sub control. În plus, mulţi părinţi nu acceptă pentru multă vreme diagnosticul de astm al copiilor lor, lipsindu-i de tratament şi împiedicându-i să ducă o viaţă normală. În acest context, se simţea nevoia unei platforme care să fie de folos tuturor persoanelor care vor să se informeze corect în legătură cu această afecţiune.

„Dincolo de cei peste 1 milion de români cu astm, deci dincolo de cifre, există oameni care trăiesc cu această boală. Ei sunt foarte mulţi,inclusiv copii. Vorbind cu pacienţii, am descoperit că, în timp, unii dintre ei, destul de mulţi, renunţă la tratament. Pentru că se simt bine, nu mai au crize şi zic ei că gata, boala a trecut. Vrem să le spunem că astmul este o boală cronică, ea nu trece, poate fi ţinută sub control de medicamente şi atunci e bine să nu întrerupă niciodată tratamentul fără să discute cu medicul toate opţiunile. Dacă pacienţii îşi iau tratamentul la timp, ei pot avea o viaţă absolut normală, fără niciun fel de limitare, inclusiv sport. Un copil cu astm poate să facă mişcare, ceea ce e foarte important pentru sănătatea lui în general. Ne-am gândit că realizând un site cu instrumente utile, o să fim de folos pacienţilor şi o să le aducem acele informaţii care să-i ajute să-şi înţeleagă şi să-şi conştientizeze boala. Pentru că important este nu să ne lăsăm controlaţi de boală, ci noi s-o controlăm pe ea şi să avem o viaţă la fel ca toată lumea. Noi vom continua informările, nu doar prin această lansare de site, ci prin dezvoltarea unor materiale pentru pacienţi pe tot parcursul anului”, a declarat Rozalina Lepădatu, director al Institutului pentru Dezvoltare în Sănătate şi Educaţie.

Factorii declanşatori ai unei crize pot fi alergici, precum părul de animale, mucegaiul, polenul, acarienii, unele medicamente sau alimente sau non-alergici: aerul rece, ceaţa, fumul, fumatul, efortul fizic, răcelile, emoţiile puternice.

Cele mai frecvente simptome ale astmului sunt dificultăţile de respiraţie, senzaţia de sufocare, respiraţia şuierătoare, tuse însoţită de eliminarea unei substanţe albicioase sau transparent gelatinoase, care apare mai ales dimineaţa la trezire sau în timpul unei activităţi fizice. Astmul necontrolat duce la tulburări de somn, oboseală în timpul zilei şi o capacitate scăzută de a munci. De aceea, e important ca pacientul astmatic să-şi respecte tratamentul şi să aibă o bună comunicare cu medicul curant.

„Poţi să trăieşti foarte liniştit cu astm, fără a avea niciun fel de frustrare. Poţi să ajungi campion olimpic de nataţie, poţi să urci pe Everest. Ce dorim noi, ca medici specialişti, este ca pacienţii să-şi perceapă corect boala şi să fie sinceri cu ei şi cu medicul. Ca medic, marea artă în terapia unui pacient astmatic este să îi explici inhalatoarele, să ai răbdarea şi căderea ca în acel timp limitat pe care îl ai cu domnia sa să îi reiei tehnica de administrare a terapiei inhalatorii şi să îl verifici. Pentru că există uneori mici scăpări, deficienţe de tehnică de inhalare, şi eşti tentat să îi creşti doza, când de fapt e nevoie doar de o modificare de tehnică”, subliniază dr. Roxana Nemeş, medic primar pneumolog şi medic specialist pediatru.

Tratamentul astmului este de control (cel care se administrează zilnic pentru a ţine sub control inflamaţia) şi de criză (care dilată căile respiratorii în criza de astm). Când astmul este bine controlat, crizele se petrec de cel mult două ori pe săptămână sau deloc, pacientul nu are nevoie de internări în spital, iar funcţia pulmonară este aceeaşi cu a unei persoane sănătoase (pacientul astmatic poate face sport şi se poate implica în activităţi care necesită efort fizic).Printre persoanele care suferă de astm şi care se tratează încă din copilărie, reuşind să aibă o viaţă împlinită, se numără fotbalistul David Beckham, cântăreaţa Pink şi actriţa Jessica Alba.