Margarina, cu bune şi cu rele

1 2 jpg jpeg

O definiţie dată de dexonline.ro în ceea ce priveşte acest produs alimentar este următoarea: margarina se aseamănă cu untul şi este obţinută prin „emulsionarea unor grăsimi vegetale cu apă “, iar ca sinonim al margarinei i se mai spune şi „unt artificial“. Pentru că nu este preparată din grăsimi animale, aceasta este consumată de unii oameni în perioada posturilor de peste an.

Scurt istoric

Interesant de ştiut e că, la început, ingredientele de bază ale margarinei constau în grăsime de porc şi puţin lapte, menţionează hommeendanger.e-monsite.com. Cu timpul, această reţetă a fost înlocuită cu uleiul vegetal. De abia în secolul XX, acizii graşi hidrogenaţi au reprezentat elementul cheie al mult discutatei margarine.

Ştiai că...

...acest aliment a rezultat în urma unei provocări lansate de Napoleon al III-lea de a se găsi o formulă de a înlocui untul, care nu se mai găsea în acea perioadă.

Ce conţine acum

Margarina, fiind produsă cu ajutorul uleiurilor rafinate din anumite plante (palmier, floarea-soarelui, rapiţă, soia, in), conţine grăsimi esenţiale de tip Omega 3, Omega 6 şi vitamina E. Unele margarine au în conţinut şi lapte şi grăsimi animale, dar acestea au un preţ mai ridicat.

Din compoziţia acestui aliment mai fac parte potenţiatorii de gust şi conservanţii (încât margarina să ţină cât mai mult). De asemenea, în producţia de margarină se întrebuinţează şi emulgatori (substanţe chimice pentru a obţine emulsii), coloranţii artificiali, ulei de peşte şi grăsimi provenite de la foci ori balene.

Margarina, pentru a putea fi unsă pe pâine, trece prin anumite procese chimice, astfel încât să devină solidă şi tartinabilă. Din cauza acestui lucru, corpului îi va fi imposibil să o asimileze, ea devenind dăunătoare pentru organism.

Citeşte eticheta şi alege să ai o inimă sănătoasă

Nutriţioniştii îţi recomandă ca pentru sănătatea întregului organism să nu consumi anumite tipuri de margarină care sunt făcute din grăsimi trans nesănătoase şi E-uri. De asemenea, experţii te sfătuiesc să alegi un produs sărac în grăsimi saturate. O formă ascunsă care îţi indică faptul că margarina respectivă conţine grăsimi dăunătoare pentru corp ar fi menţiunea că aceasta are în compoziţie uleiuri parţial hidrogenate.

Margarina solidă

Pentru a se obţine un produs de natură solidă se procedează astfel: uleiurile vegetale vor fi hidrogenate. În urma acestui lucru vor lua naştere acizii graşi trans. Nu sunt deloc buni pentru că cresc colesterolul rău de tip LDL. Unele margarine solide mai conţin şi grăsimi saturate, care nici ele nu-s bune pentru sănătate.

Sfat

Nu prepara termic margarina, nici untul, ci foloseşte mai degrabă uleiurile vegeale pentru gătit. Dacă vrei să găteşti ceva (nu prăjit) care necesită o grăsime solidă, alege puţin unt în locul margarinei şi mai adaugă şi puţin ulei vegetal. Pentru mâncat mai bine foloseşti untul de calitate pentru că are mai puţini aditivi şi are grăsimi bune. Nu prăji alimente în unt ori margarină ci foloseşte uleiul special pentru gătit la temperaturi înalte!