Machiaj care să reziste mai mult? Află cum!

1 2 jpg jpeg

Să ne exfoliem pielea

Acest prim pas este unul dintre cei mai importanţi, deoarece impurităţile adunate pe ten pot afecta aspectul machiajului. Pielea va căpăta un aspect neplăcut atunci când la suprafaţa ei se adună celule moarte, care se combină cu bacterii, praf şi grăsime. Machiajul va adera mai bine la o piele uniformizată, de aceea e recomandat să ne exfoliem tenul de două ori pe săptămână. Nu e nevoie să apelăm la exfoliante scumpe din comerţ, putem folosi pentru acest proces 1 lingură de mălai umezit cu apă sau 1 linguriţă de zahăr cu puţină zeamă de lămâie.

Să folosim un toner

După exfoliere, e bine să ne dăm cu o loţiune tonică pentru a regla PH-ul pielii şi a-i da un aspect neted. Putem prepara o apă tonică simplă chiar la noi acasă: fierbem 100 ml apă, pe care o turnăm peste 2 pliculeţe de ceai verde. Lăsăm la infuzat 10 minute, iar când s-a răcit complet, se poate utiliza. Ce rămâne poate fi depozitat la rece într-o sticluţă bine închisă şi folosit de-a lungul a cel mult 7 zile.

Să nu uităm de crema hidratantă

Apoi, pentru a avea o piele suplă şi hrănită pentru mai multe ore, dar şi pentru ca machiajul să se aşeze mai bine, e indicat să utilizăm o cremă hidratantă, fără ulei, care să intre foarte bine în piele şi să lase faţa catifelată.

Să alegem un primer fără ulei

Pentru a prelungi rezistenţa machiajului, e nevoie să folosim la bază un primer. Acesta are rolul de a împiedica machiajul să se întindă sau să se crape. E important ca primerul să nu conţină ulei, care ar putea determina astuparea porilor şi apariţia ulterioară a coşurilor.

Să încheiem sesiunea de machiaj cu un spray de fixare

După ce ne asigurăm că ne-am machiat conform dorinţelor, e bine să pulverizăm pe faţă un spray care să fixeze machiajul. Acesta îl va face să reziste pentru mai mult timp şi ne va scăpa de grija retuşurilor pe durata petrecerii.