Lemnul-dulce, leac neştiut în hepatite şi ulcer

2 lemnul dulce jpg jpeg

Mai dulce de zeci de ori decât zahărul, glicirizina, cel mai important compus din rădăcina de lemn-dulce, îi conferă plantei proprietăţi binefăcătoare greu de egalat.

De la remedii pentru ulcer, herpes, hepatita şi până la hepatite şi boli respiratorii – fluidizează secreţiile bronhice şi favorizează expectoraţia –, lemnul-dulce şi-a demonstrat eficienţa. Medicul fitoterapeut Ruxandra Constantina îl recomandă şi când vine vorba despre întărirea sistemului imunitar.

Lemnul-dulce este apreciat în terapia naturistă datorită compoziţiei bogate în flavonoide, săruri de potasiu şi de calciu, aminoacizi, glicirizină, polizaharide, uleiuri şi substanţe esenţiale pentru buna funcţionare a organismului. De departe, glicirizina aduce beneficii deosebite pentru menţinerea sănătăţii, având calităţi expectorante, antiinflamatoare, de fluidizare a secreţiilor bronhice.

Adjuvant în tratamentul hepatitei virale

Substanţa care dă aroma dulce a plantei acţionează ca un scut, prevenind distrugerea celulelor hepatice. Preparatele din lemn-dulce protejează ficatul şi calmează inflamaţiile generate de virusurile hepatitice. Prepară o infuzie din 1 lingură de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml de apă fierbinte. După 7-10 minute de lăsat deoparte, strecoară amestecul şi bea, cel mai bine dimineaţa, pe stomacul gol sau înainte de masă.

Remediu în problemele gastrice

În caz de gastrită, ulcer gastric sau duodenal, este indicat să iei câte o jumătate de linguriţă de pulbere de lemn-dulce, de 4 ori pe zi, din care 1 dimineaţa, pe nemâncate, şi restul înainte de mesele principale. Tratamentul este eficient dacă se urmează câte 2 săptămâni. Trebuie să ţii 5 minute sub limbă pulberea, apoi să înghiţi totul cu apă.

Flavonoizii din compoziţie ajută în caz de tulburări digestive, diminuând starea de rău declanşată de inflamaţii, nivel ridicat de acid gastric, arsuri digestive şi indigestii. De reţinut că remediile din lemn-dulce au proprietăţi uşor laxative.

Protejează şi tratează infecţiile respiratorii

Bogăţia de substanţe preţioase din compoziţia plantei aduce beneficii importante dacă te confrunţi cu boli ale căilor respiratorii. Curele de 14 zile cu câte o jumătate de linguriţă de pudră de lemn-dulce, administrată de 3-4 ori pe zi, întăresc sistemul imunitar în faţa virusurilor care determină afecţiuni respiratorii. De asemenea, ceaiul de rădăcină de lemn-dulce (1 lingură de plantă uscată şi mărunţită la 250 ml de apă) ameliorează congestia nazală şi diminuează crizele de tuse, favorizând fluidizarea mucusului din căile respiratorii şi eliminarea acestuia.

Bine de ştiut!

În funcţie de indicaţiile medicului fitoterapeut şi de severitatea afecţiunilor, este indicat să se urmeze curele cu remedii din lemn-dulce pentru cel puţin 2 până la 4 săptămâni (30 de zile). Dacă în timpul curei, se administrează şi tratamente pentru boli cardiace, cum este cel cu digoxin, sau se iau medicamente cu efect diuretic, trebuie suplimentată cantitatea de potasiu din organism.

Bun în caz de herpes

Fie că vorbim despre herpes bucal ori de cel genital, rădăcina de lemn-dulce constituie un aliat în accelerarea vindecării. De obicei, herpesul recidivează când sistemul imunitar este slăbit, treci printr-o perioadă cu nivel de stres ridicat şi ore insuficiente de somn. Dacă există predispoziţie la recidive, bea preventiv infuzie din 2 linguriţe de rădăcină de lemn-dulce, mărunţite cu râşniţa, la 250 ml de apă clocotită. După ce laşi la infuzat aproximativ un sfert de oră, strecori şi bei amestecul cu înghiţituri mici. Pentru prevenirea şi combaterea pustulelor bucale şi a celor care apar în zona genitală, se recomandă câte 2 ceşti de infuzie pe zi, în cure de câte 14 zile.

Atenţie! Remediile cu lemn-dulce nu se recomandă copiilor sub 12 ani, hipertensivilor, gravidelor, femeilor celor care alăptează sau persoanelor care suferă de hipotiroidie, pentru că determină reţinerea sodiului în organism.

Ştiai că...

...recent, oamenii de ştiinţă au descoperit în lemn-dulce un compus care poate încetini evoluţia cancerului de piele?