Gustările dulci afectează dantura copiilor în ciuda periajului
Copiii sub vârsta de 5 ani sunt mai predispuşi la carii şi la probleme dentare dacă obişnuiesc să mănânce dulciuri la gustările de peste zi sau dacă li se dau băuturi carbogazoase.
Potrivit unei studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Edinburg, Marea Britanie, chiar şi cei care mănâncă iaurt cu fructe din comerţ între mese au un risc crescut de a suferi de afecţiuni dentare.
Coordonatorul studiului, Dr. Valeria Skafida, subliniază: „Concluziile indică faptul că un consum zilnic de băuturi carbogazoase, dulciuri, ciocolată favorizează cădea dinţilor. În Scoţia, părinţii sunt sfătuiţi să limiteze consumul de dulciuri la copii şi să le ofere după masă, nu între mese, dar rezultatele noastre le sugerează că dulciurile în general acţioneză în detrimentul sănătăţii copiilor“.
Rata incidenţei afecţiunilor dentare la copii a scăzut în Scoţia odată cu introducerea unui program de îngrijire dentară la copii, în anul 2011. Treptat, numărul copiilor care consumă des dulciuri s-a redus, ajungând în prezent la 15%.
La studiu au participat aproape 4.000 de copii cu vârste cuprinse între 2 şi 5 ani. Le-au fost monitorizate obiceiurile de igienă dentară (frecvenţa cu care se spală pe dinţi şi cu care merg la un consult stomatologic) şi alimentare.
S-a observat că fructele protejează dantura
Mulţi copii tind să aleagă numai gustări dulci, ceea ce le creşte riscul de carii dentare. La copiii care la vârsta de 2 ani nu erau spălaţi pe dinţi nici măcar o dată pe zi s-a observat o creştere a riscului de a suferi probleme dentare la vârsta de 5 ani. În schimb, cei care au ales fructe la gustări au avut un risc redus de apariţie a cariilor.