Conform unor studii, citricele reduc riscul de accident vascular cerebral şi pot ajuta la prevenirea apariţiei cancerului.

Aceste fructe conţin un compus care poate scădea cu circa 19 procente riscul de accident vascular, mai ales în rândul femeilor.  Antioxidanţii din grapefruit sau portocale, de exemplu, pot să protejeze organismul şi de apariţia tumorilor. Experţiii recomandă să mâncăm fructele, şi nu să le consumăm sub formă de suc.

Ce afecţiuni poţi trata cu citrice - lămâia, de ajutor în afecţiunile hepatice

Bogat în vitamine (C, B1, B2, B3, A şi E) şi acid citric, acest fruct are numeroase beneficii pentru sănătate. De la acesta se foloseşte pulpa, coaja şi sâmburii, atât pentru uz intern, cât şi extern. De asemenea, lămâia este utilizată şi în cosmetică, mai ales sub formă de ulei esenţial.

Vitamina C ne apără de agresiunea poluanţilor şi stresului, ajută în tulburări de circulaţie, în hemoragii gingivale. Consumul de lămâie măreşte capacitatea de apărare a organismului în bolile infecţioase şi ţine la distanţă stările febrile.

Sâmburii sunt de ajutor dacă te confrunţi cu paraziţi intestinali. Indicat în acest sens este maceratul la rece, care se obţine dintr-o lămâie zdrobită, cât mai bogată în sâmburi (mărunţiţi), lăsată, 2 ore, în 300 ml de apă cu miere. Lămâia se stoarce foarte bine şi amestescul se consumă seara, înainte de culcare.

Tot ca vermifug, se recomandă consumul a 2 linguriţe de sâmburi zbrobiţi cu jumătate de linguriţă de miere, pe stomacul gol în fiecare dimineaţă, 5-6 zile.

Cura cu lămâie este o terapie care dă rezultate foarte bune în afecţiunile hepato-biliare (hepatite cronice, dischinezii biliare şi litiază biliară) şi contribuie la detoxificarea ficatului. Pe lângă tratamentul şi regimul recomandate de medic, sucul de lămâie are acţiune bactericidă (distruge bacteriile) şi antiseptică generală.

Pentru că activează globulele albe, acest suc întăreşte imunitatea bolnavului. Cura începe cu o lămâie pe zi, crescând zilnic consumul cu câte una, până se ajunge în ziua a zecea la 10 lămâi (consumată sub formă de suc, limonadă, în preparate culinare), apoi se iau în ordine descrescătoare, până se ajunge la o lămâie pe zi.

Datorită efectului lor antiseptic şi cicatrizant, lămâile se pot utiliza în plăgi infectate, erupţii, furuncule, acţionând şi în calmarea înţepăturilor de insecte. Se aplică prin tamponare.

Sucul de lămâie este util şi în problemele tenului: închide porii şi este tonic pentru piele. În plus, dacă este adăugat în apa cu care te clăteşti pe păr, dă supleţe şi strălucire acestuia. Dacă ai unghiile casante, masează-le cu felii de lămâie.

Ce afecţiuni poţi trata cu citrice - portocala are efect laxativ

La fel ca şi lămâia, portocala este bogată în vitamine (C, A, B), minerale (calciu, magneziu, fosfor şi sodiu) şi oligoelemente (fier, cupru, zinc, mangan).

Necesarul zilnic de vitamina C este asigurat prin 100 ml suc proaspăt din pulpă de fruct. Totodată, este unul dintre cele mai bune fructe pentru sezonul rece, deoarece este un excelent remineralizant, suplinind lipsa de vitamine şi întărind capacitatea de apărare a organismului.

Portocalele au proprietăţi diuretice şi laxative. În scop purgativ, fierbe coaja de la 2 portocale 30 de minute. Aruncă apa şi fierbe din nou în apă îndulcită cu miere (200 g de coajă la 1 litru de apă). Pune coaja pe o farfurie şi consum-o a doua zi dimineaţă.

Efectul astrigent şi cel antiseptic fac ca portocalele să fie recomandate şi în stomatite şi gingivite. Stoarce o lămâie bine coaptă şi tamponează zilnic zonele cu probleme, până vezi îmbunătăţiri.

Afecţiunile respiratorii pot fi şi ele tratate cu remedii naturale cu portocale, acestea având efect expectorant. Consumul de suc de portocale amestecat cu un vârf de sare şi o lingură de miere este un leac eficient în tuberculoză, astm, răceală, bronşite, faringite, febră, laringite, pneumonii.

Ce afecţiuni poţi trata cu citrice - grepfrutul ţine la distanţă oboseala şi arsurile la stomac

Pe lângă faptul că este un fruct delicios, grepfrutul poate fi folosit pentru a trata multe afecţiuni, care nu necesită consultul unei medic.
Pentru a preveni infectarea tăieturilor şi zgârieturilor, aplică suc de grepfrut. Acesta are proprietăţi antibiotice, prevenind apariţia infecţiilor.

Faţă de alte produse antibacteriene sucul de grepfrut nu deteriorează pielea. Totodată, mănâncă cel puţin un grapefrut pe zi pentru a reduce cantitatea de acid pe care organismul o produce. În felul acesta, arsurile de stomac nu te vor mai deranja.

Dacă suferi de diaree şi de inflamarea intestinului, apelează cu încredere la grepfrut. În ţările în curs de dezvoltare, fructul este adesea folosit pentru protejarea oamenilor de dizenterie, tifos şi alte probleme care pot rezulta din consumul de apă murdară sau de alimente stricate.

De asemenea, sucul de grepfrut înlătură oboseala. Vitaminele şi mineralele care se găsesc în acesta te pot ajuta să te energizezi după o zi lungă şi epuizantă. Amestecă suc de lămâie şi suc de grepfrut în părţi egale şi bea când ai nevoie de un impuls.

Dacă vrei să ţii la distanţă cancerul sau să reduci infecţiile respiratorii, foloseşte cojile de la grepfrut. Bogate în vitamine, în special A şi C, substanţe hipotensive şi anticancerigene, acestea pot fi utilizate în ceaiuri, dulceţuri sau marmelade.