Nu-i place mâncarea gătită? Aşa îl convingi!
Schimbarea începe cu tine Copilul este influenţat întotdeauna de ceea ce este în jurul lui. Dacă a fost deja obişnuit cu fast-food sau asta a văzut că mănâncă părinţii lui, obiceiul prost va deveni dependenţă. Nu renunţa să-l convingi de avantajele unor preparate sănătoase. Altfel, îi vei încuraja comportamentul negativ. Data viitoare îţi va fi mult mai greu să îl convingi. Cum să faci: Analizează comportamentul tău în familie. Nu-i cere copilului ceva ce tu nu respecţi. Dacă l-ai încurajat, fără să vrei, să mănânce nesănătos, pentru că îţi era mai comod, tu eşti prima care va trebui să te schimbi. Dă-i un răgaz! Dacă refuză să vină la masă când îl chemi, nu dispera. Chiar dacă găseşte mult mai atractiv un joc pe calculator, există modalităţi prin care să-l poţi convinge să se alăture familiei la prânz sau la cină. S-ar putea să înceapă să plângă sau să fie uşor iritat. Cum să faci: Primul pas este să-i acorzi un răgaz. Cu 5-10 minute înainte de masă, spune-i copilului că în curând se va face ora cinei, de exemplu. Copiii ar putea fi atât de obosiţi sau „prinşi“ de activităţile lor de joacă, încât poate că nu le va fi foame. Anunţându-l din vreme, îi vei da o şansă să se liniştească înainte şi să programeze o pauză la joc.