Lăsaţi copiii să se murdărească!
Microbii, benefici pentru imunitate
John Gilbert şi Rob Knight, doi oameni de ştiinţă britanici, care se ocupă cu studiul bacteriilor, au realizat recent mai multe cercetări care atestă efectul negativ al igienei excesive asupra copilului şi sterilizării spaţiilor interne cu care acesta intră în contact.
Expunerea la germeni şi diverse microorganisme în copilărie, ajută ulterior la formarea sistemului imunitar. Se pare că boli precum diabetul, astmul, precum şi eczemele sau febra sunt mult mai frecvente în cazul celor care la vârste fragede nu se joacă deloc afară, în noroi, nisip sau cu animalele.
Rol protector contra bolilor
Fără a lua contact şi cu mizeria şi bacteriile, organismul nu are cum să înveţe să se adapteze la mediul înconjurător, praf sau polen. Studiile arată că oamenii au înţeles că microbii sunt răspunzători de răspândirea bolilor, însă evitarea lor completă nu este o soluţie.
Cercetările efectuate de o universitate din Canada au descoperit că cei mici sunt mai puţin predispuşi la alergii şi chiar obezitate atunci când au contact cu animale de companie şi îşi petrec mai mult timp în aer liber. Părinţilor li se recomandă să nu creeze un mediu steril pentru copii lor, să nu devină obsedaţi de prea multă curăţenie şi să accepte că germenii au rolul lor în susţinerea sistemului imunitar.
Studiile recente au arătat şi că micuţii care cresc la ţară, în preajma unei ferme de vaci, sunt mai protejaţi de alergii, astm şi febra fânului.