Cum se descurcă o mamă de tripleţi

1 2 jpg jpeg

Carmen Mureşan, o ardeleancă din comuna Fărcaşa, Maramureş, a aflat că e însărcinată. Avea 22 de ani, 58 de kilograme şi sarcina venise în mod natural, fără să fi apelat la tratamente speciale.

La primul control ginecologic, i s-a zis că are o sarcină cu probleme. Mai exact, „cu imineţă de avort”, îşi aminteşte Carmen.

Al doilea medic ginecolog care a examinat-o, doctorul Ardelean, din Baia Mare, a înţeles de îndată ce „probleme“ avea femeia. „Misterul ce-l purtam în burtică se numea tripleţi. Nu avem antecedente de gemeni sau de sarcină multiplă în familie... pur şi simplu, s-a întâmplat totul natural, ca un dar de la Dumnezeu!“, continuă cititoarea noastră.

SMS: „Eşti glumeaţă!“

Soţul lui Carmen era acum 7 ani şofer de cursă lungă. Comunicau prin mesaje şi telefoane. După ce a primit vestea că vor avea tripleţi, tânăra i-a scris un SMS soţului ei.

Ar fi vrut să-i vadă reacţia… „Eşti glumeaţă“, a primit ea răspuns de departe. Dar nu era o glumă, la întoarcerea lui au mers amândoi la ecograf şi de atunci nu a mai lăsat-o singură.

Au aflat puţin mai târziu şi că o să aibă fete, aşa că viitorul tată mergea entuziasmat cu soţia sa la fiecare întâlnire cu medicul. Voia să-şi admire fetele.

Sarcina nu a fost nici pe departe una cu probleme, aşa cum spunea primul medic. Singurul inconvenient a fost că de la 58 de kilograme a ajuns la 116 kilograme. Doctorul i-a spus că va lua în greutate cel puţin 40 de kilograme.

Fetele creşteau şi se tot „jucau“. „Burtica mea făcea valuri, de-a dreptul“, se amuză Carmen. În noaptea când i-a venit sorocul, acasă era doar bunica soţului.

Acesta din urmă se afla în Italia, iar când a auzit că fetele lui vor să-l cunoască a pornit într-o cursă nebună spre casă.

Cu două săptămâni înainte de termen, Carmen a născut prin cezariană, asistată de aproape tot personalul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Oriş“ din Baia Mare.

Era un caz deosebit şi merita toată atenţia. „Domnul doctor mă aştepta şi a avut grijă de mine, fapt pentru care n-o să-i pot mulţumi niciodată îndeajuns!

Este un om şi un medic deosebit! La fel şi doamna neonatolog de la Baia-Mare, şi pediatra fetiţelor, de fapt întregul personal medical mi-a fost alături, probabil fiind un caz deosebit, dar şi pentru că doamnele de la pediatrie se implică mult la fiecare caz”, povesteşte cititoarea.

La naştere, fetiţele cântăreau 2,2 kilograme, respectiv 2,1 kilograme şi 2 kilograme. Şi, fiind micuţe, au stat un timp la incubator. Una din fete a avut nevoie de oxigen cât a stat incubată.

După aproape o lună, Carmen şi-a luat „îngeraşii“ acasă. Le-a alăptat, le-a mai dat şi lăptic praf... „Nu m-am lăsat!“, spune mama celor trei fete cu părul blond şi ochi albaştri.

Pentru că se născuseră înainte de termen, prin cezariană, şi deoarece erau micuţe, fetiţele au dezvoltat o sensibilitate crescută la nivelul tractului respirator.

„În primii doi ani, cred că lunar stăteam în spital cu fetele. Le dădeam antibiotice, medicamente pentru bronşită asmatiform. Făceau şi aerosoli. La recomandarea medicului, am început să facem anual tratamente la salină -la Praid, Turda, câte 7-8 zile.

Efortul financiar ne depăşea de multe ori, dar nu am renunţat“, se mândreşte Carmen. Rezultatele nu au întârziat să apară, analizele lor arătau o îmbunătăţire a imunităţii şi a rezistenţei plămânilor.

Le plac legumele colorate

În prezent fetiţele au 6 ani şi j,umăte şi sunt la şcoală, grupa pregătitoare. Au crescut frumos, au devenit şi mai puternice. Carmen le dă multivitamine şi le hrăneşte cu alimente cât mai sănătose.

„Mâncăm destul de bine, insistăm pe legume, cât se poate, pe cele colorate. Le plac şi cărniţa şi laptele, nu fac mofturi la mâncare!“, încheie Carmen, lăudându-şi fetele.

Povestea celor trei „zâne“ iubite şi răsfăţate nu se termină aici. Continuă cu o copilărie frumoasă la puterea a treia.

2 jpg jpeg

Florina, Gabriela şi Ioana sunt surori şi prietene foarte bune.

2 jpg jpeg