Copiii agresaţi se transformă în adulţi violenţi
“Las’ că unde dă mama, creşte”, “bătaia este ruptă din rai”, clasicul “te bat spre binele tău” sau, şi mai grav, “eu te-am făcut, eu te omor”. Iată doar câteva exemple de violenţă verbală care-i “ajută” pe unii părinţi să-şi manifeste autoritatea faţă de copiii lor. Însă nu sunt singurele forme de violenţă la care sunt expuşi copiii.
Mai există şi violenţa psihică, ce îmbracă nuanţe multiple: de la şantaj emoţional la manipulare. Şi ultima, dar nu cea din urmă, violenţa fizică. Copiii agresaţi fizic vor fi predispuşi să dezvolte, ca adulţi, comportamente violente. Fiind bătuţi în copilărie, aceştia învaţă, de fapt, cum arată bătaia şi când se administrează ea.
În plus, aculmulează furie şi frustrare pentru că li se face o mare nedreptate, raportul de forţe dintre adulţi şi copii fiind unul evident disproporţionat.
Dezvoltă o stimă de sine scăzută, neîncredere în cei din jur, dorinţa de răzbunare, sentimentul că nu sunt valoroşi şi certitudinea că nu sunt demni de iubirea celor apropiaţi. Iar un aspect foarte grav este faptul că aceşti copii abuzaţi fizic şi emoţional pot ajunge la concluzia că aceasta este o formă de manifestare a dragostei!