Când orgoliul dictează deciziile părinţilor
Când poţi să îţi dai seama că orgoliul tău îţi afectează deciziile ca părinte? Când iei decizii legate de familie bazate pe comparaţii. Îţi doreşti o casă ca a vecinului? Vrei ca fiul sau fiica ta să ia lecţii de pian fiindcă îţi place cum cântă verişorul lui/ei? Atunci când faci comparaţii, aminteşte-ţi că fiecare familie este diferită. Mai ales când vine vorba de cursurile extraşcolare ale copilului, oferă-i posibilitatea să aleagă, deoarece doar dacă este interesat de ele se va implica suficient. Când iei decizii legate de familie sau copil bazându-te pe ceea ce te face pe tine să te simţi mândru
Copiii noştri ne fac oricum să ne simtim mândri pentru că îi iubim. Dorinţa de a fi mândru de copilul lor îi poate motiva pe părinţi să facă lucruri benefice pentru el: să le ofere resurse şi experienţe noi pentru a învăţa şi sprijin pentru a depăşi dificultăţile. Aceeaşi dorinţă de a fi mândru de copil îl poate determina pe părinte să sară în ajutorul copilului în orice situaţie, chiar şi atunci când copilul este capabil să o rezolve singur.