De ce este laptele de vacă un aliment controversat

1 lapte jpg jpeg

Laptele de vacă se numără printre alimentele cel mai frecvent consumate, fiind o sursă importantă de calciu. Cu toate acestea însă, studii recente pun la îndoială beneficiile acestui aliment, arătând că, pe termen lung, consumul lui poate afecta sănătatea şi poate cauza anumite afecţiuni.

De ce ar fi laptele de vacă periculos pentru sănătate? Întrebarea este una pertinentă, dacă luăm în calcul consumul acestui aliment de-a lungul secolelor. Medicul nutriţionist Adrian Copcea spune că  „o bună parte din contestatarii laptelui invocă provenienţa animală şi diferitele asocieri dintre proteinele laptelui şi diferitele reacţii alergice sau afecţiuni, alţii aduc ca argument gradul destul de răspândit de intoleranţă la lactoză (componenta glucidică din lapte), iar alţii aduc în discuţie tipul de grăsimi din lapte (grăsimi tipice animale, respectiv saturate în cea mai mare proportie).”

Pe lângă toate acestea, mai trebuie menţionat şi sporul natural al vacilor (cantitatea de lapte pe care acestea o oferă zilnic). Se pare că în anii '60, sporul natural a început să fie schimbat sau, mai bine zis, forţat. Dacă la începutul secolului al XIX-lea, o vacă dădea aproximativ 2 litri de lapte pe zi, din 1960 încoace, vacile au început să producă şi 9 litri de lapte zilnic. În prezent, tehnicile artificiale de creştere a animalelor, care implică, printre altele utilizarea de antibiotice, selecţia genetică, schimbarea alimentaţiei şi utilizarea hormonilor de creştere, duc la o „producţie” de  24 litri pe zi. Tot acest proces de creştere fortaţă de la 2 la 24 de litri pe zi, în jumătate de secol, este ceea ce-i sperie pe mulţi, pentru că inevitabil, va afecta consumatorii, nu imediat, dar în mod cert de-a lungul anilor.

Poate fi consumat zilnic

“Există foarte puţine şi neconcludente date cu privire la posibile efecte nocive ale laptelui; spre exemplu unele cercetări au propus ipoteza conform căreia consumul de lapte de vacă în copilărie ar putea fi asociat cu apariţia diabetului zaharat de tip 1. Invers, argumentele pentru a recomanda consumul de lapte sunt mult mai puternice şi, în prezent, toate insituţiile de nutriţie recomandă includerea alimentelor lactate în alimentaţia zilnică. Dincolo de diferitele programe naţionale, inclusiv cel din România, care a inclus laptele  în rândul celor 2 alimente pentru gustarea copiilor, exist[ programe internaţionale prin care laptele este, spre exemplu, furnizat gratuit în secţiile de radiologie din marile spitale pentru proprietăţile sale protective”, spune specialistul în nutriţie, Adrian Copcea.

Ce spun studiile

  • Durerile de cap Studiile la care au participat persoane care sufereau în mod constant de migrene au arătat că simptomele şi durerile s-au redus semnificativ după oprirea consumului de lapte de vacă.
  • Constipaţia Intoleranţa copiilor şi adulţilor la laptele de vacă se află în strânsă legătură cu constipaţia. Este indicată excluderea laptelui de vacă din regimul alimentar şi creşterea consumului de fructe, legume şi fibre.
  • Diferitele tipuri de cancer Prezenţa anumitor hormoni şi substanţe în laptele de vacă pare a contribui semnificativ la dezvoltarea unor tipuri de cancer, cum ar fi cel de stomac, de sân, pancreas, prostată, plămâni şi testicule. “Din punct de vedere al relaţiei cu cancerele, există diferite date statistice care indică asocieri defavorabile (spre exemplu în anumite tipuri de cancere ovariene) sau, dimpotrivă, favorabile (spre exemplu în cancerul de colon). Astfel de date generale sunt, însă, asocieri statistice în urma unor analize, care nu arată o relaţie cauză-efect şi care, de aceea, trebuie interpretate strict individual”, spune dr. Adrian Copcea.
  • Reacţii alergice Alergia la proteina din laptele de vacă poate fi interpretată ca mecanism de aparare al imunităţii. Studiile au arătat că aceste reacţii alergice pot fi imediate sau pot apărea după câteva ore sau zile.

Sfatul specialistului

Dr. Adrian Copcea, medic specialist nutriţionist-diabetolog, clinica Asteco, Cluj Napoca

Dacă anumite persoane doresc să evite laptele, este indicat ca acesta să fie înlocuit cu brânzeturi şi produse lichide fermentate (iaurt, sana, kefir), o astfel de schimbare fiind corectă nutriţional şi nu pune probleme de sănătate. Dacă însă o persoană doreşte să evite complet produsele lactate, atunci recomand o discuţie cu un specialist în nutriţie pentru ca alimentaţia, în ansamblul ei, să acopere lipsa acestei grupe foarte importante din alimentaţia noastră.