De ce e bine să mănânci peşte

2 jpg jpeg

Cel mai bine este să fie fiert, gătit în abur sau la grătar. Ideal este peştele slab (şalău, biban, păstrăv, ştiucă), care poate fi consumat de trei-patru ori pe săptămână.

Menţine oasele sănătoase

Ştiai că în 200 de grame de peşte se găseşte 25% din necesarul de proteine de care organismul unui adult are nevoie zilnic şi jumătate din proteinele necesare unui copil?

Atât peştele de mare (somon, hering, macrou, sardine), cât şi cel de apă dulce (crap, caras, păstrăv, ştiucă) este bogat în potasiu, calciu, magneziu, seleniu, fier şi iod. În plus, peştele de mare are şi un conţinut ridicat de vitamina D, esenţială pentru sănătatea oaselor.

Protejează de boli ale inimii

Un consum regulat de peşte bogat în Omega-3, cum sunt somonul, heringul, macroul şi tonul, creşte speranţa de viaţă, spun cercetătorii americani de la Şcoala de Sănătate Publică Harvard.

Potrivit studiilor, la care au luat parte 2.600 de persoane, s-a descoperit că voluntarii cu niveluri mari de acizi graşi Omega-3 în sânge au mari şanse să trăiască cu cel puţin 2 ani mai mult decât ceilalţi, care nu consumă cu regularitate peşte. Asta pentru că nivelul de Omega-3 din sânge poate fi asociat cu un risc mai mic de deces, mai ales în cazul bolilor cardiovasculare.

Cum ştii că peştele este proaspăt

Peştele se alterează repede, aşa că asigură-te că este proaspăt folosindu-te de câteva trucuri simple: branhiile trebuie să fie roşii, iar ochii să nu aibă un strat albicios. Dacă ai apăsat carnea cu degetul, aceasta trebuie să revină la forma iniţială. Totodată, solzii trebuie să fie lucioşi şi să se desprindă greu.